Soțul lui Edith Gonzalez, o nouă relație la doar 5 luni de la moartea actriței

De Unica.ro, pe Ultimul update Joi, 28 noiembrie 2019, 16:40
În anul 2016, regretata actriţă, Edith Gonzalez, dezvăluia că este diagnosticată cu cancer ovarian şi că este nevoită să se supună unor intervenţii chirurgicale dificile. În toată perioada de luptă, soţul său, producătorul mexican, Lorenzo Lazo, i-a fost alături şi a ajutat-o să treacă peste momentele dificile. Din păcate, în luna iunie a acestui an, cancerul a recidivat în mod neașteptat și mult îndrăgita actriță a murit.

Lorenzo Lazo, în ciuda suferinței pe care o afișează, se pare că și-a făcut o nouă relație sau, cel puțin, asta susține presa de peste hotare care l-a surprins în compania unei blonde, Cristina Rivera Torres, fosta soție a lui Gaspar Rivera Torres, un om de afaceri. După ce ambele sale soții, atât prima, cât și Edith Gonzalez, au murit ca urmare a diagnosticului de cancer, iată că Lorenzo Lazo își înceracă, din nou, norocul în iubire.

Edith Gonzalez avea o fiică, pe nume Constanza, în vârstă de 15 ani, din relația cu un influent om politic din Mexic, Santiago Creel, care a rămas acum în grija bunicii sale, tatăl său natural neimplicându-se aproape deloc în creșterea sa.

Vezi mai multe imagini cu Edith Gonzalez în galeria foto de mai sus! 

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter