Ce spune zodia despre destinul tău

De Consuela Stratulat, pe Ultimul update Marți, 09 august 2022, 16:53

Se spune că destinul tău stă scris în stele, așa că ne-am gândit că ai vrea să afli ce te așteaptă în această viață, în funcție de zodie.

Berbec

Vei distruge tot ce vei construi, pentru ca apoi să reconstruiești totul mai bine. Îți va fi foarte greu să te stabilești într-un loc, pentru că ești într-o căutare continuă. Trebuie să înțelegi că neliniștea pe care o ai nu va dispărea într-un oraș anume, ci ține de puterea ta interioară să o elimini. Ești însetat de independență, iar această dorință îți transformă destinul într-un carusel.
Vrei să fii cel mai bun în tot ce faci și ai calități de lider, așa că te așteaptă o carieră de succes. Nu vei avea o problemă să faci bani, dar vei trece prin câteva cumpene financiare. Cel mai bine ți se potrivesc meseriile care presupun asumarea unor riscuri, precum polițist, procuror, pilot de curse, pompier, pădurar sau om de afaceri.

Taur

Ești o persoană conservatoare, muncitoare și puternică. Vei evolua încet în carieră, dar sigur. Până la 40 de ani, vei reuși să ai un cont în bancă pe care să te poți baza la bătrânețe. Nativii acestei zodii sunt înțelegători și au multă răbdare, o calitate care îi va ajuta să treacă ușor peste obstacole. Pentru ei, eșecul este o oportunitate să descopere noi căi spre succes și nu au nicio probleme să renunțe la un vis, dacă li se pare că nu are șanse să se împlinească. Familia este totul pentru ei și vor avea una numeroasă. Cel mai bine li se potrivesc meseriile din domeniul financiar, dar vor face performanță și în mediul artistic.

Gemeni

Tu vei face doar ce îți vei dori și nu vei fi dispus să faci compromisuri în niciun moment al vieții tale. Ești plin de idei și știi să intri în contact cu oamenii care te-ar putea ajuta să îți îndeplinești obiectivele. Pentru că te pricepi foarte bine la cuvinte și la dat sfaturi, ai putea face carieră în literatură sau în afaceri.
Te miști rapid, gândești repede și iei decizii fără să stai mult pe gânduri, așa că vei fi foarte apreciat în domeniul tău. Meseriile potrivite pentru tine sunt jurnalist, poet, agent de turism sau profesor.

Rac

Ești o persoană precaută și te gândești foarte bine, înainte să iei o decizie. Când o faci, însă, nu mai dai înapoi. La începutul vieții nu vei avea foarte mult succes, dar vei munci din greu pentru a ajunge unde îți propui. Ești predispus spre o viață sedentară și nu te vei simți confortabil decât în preajma oamenilor apropiați. Îți va fi foarte greu să ai încredere în oameni, motiv pentru care nu vei avea foarte mulți prieteni. Cel mai bine ți se potrivesc meseriile din domeniul hotelier sau al artelor. Dacă vei reuși să scapi de teama de necunoscut și de stilul de viață sedentar, ai șanse să călătorești și să vezi locuri exotice.

Leu

Toată viața ta vei căuta să fii în centrul atenției. Ai o pasiune pentru lux și îți dorești cu ardoare să faci parte din elita societății. Încrederea pe care o ai în tine te va ajuta să îți faci cu ușurință o carieră în domeniul artelor sau afacerilor. Dacă nu ajungi faimos, vei face orice îți va sta în putință pentru a te învârti în cercul celebrităților. Vei fi extrem de nefericit dacă nu vei cunoaște succesul și vei duce o viață mediocră.

Fecioară

Ești o persoană organizată și nu îți place să îți asumi riscul. Pentru că ai tendința de a te subestima, vei ocupa funcții care sunt sub capacitatea ta. Vei căuta mereu să evoluezi, iar în a doua parte a vieții ai toate șansele să cunoști succesul. Îți place să contribui în comunitatea din care faci parte și vei fi mai interesant să îi ajuți pe ceilalți, decât să te îmbogățești. Cel mai bine ți se potrivesc meseriile de arhitect, designer, specialist în calculatoare, matematician, om de știință, bancher sau psihoterapeut.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter