Cum să ne facem ordine în viață – Ce am învățat la Atelierele de Idei Unica

De Oana Savin, pe Ultimul update Luni, 10 iunie 2019, 16:28
Cum să avem o casă frumoasă, cum să ne aranjăm garderoba și cum să ne punem ordine în viață am aflat, joi seară, la ParkLake, în cadrul unei noi ediții a Atelierelor de Idei Unica.

Invitații speciali ai acestei ediții au fost Alexandra Ungureanu, Adela Pârvu, dr Samona Sommer și Corina Rădulescu.

Cum să ne facem ordine în viață – Ce am învățat la Atelierele de Idei Unica

Ce sfaturi ne-au dat speakerii

Adela Pârvu – designer de interior

Cum să ne facem ordine în viață – Ce am învățat la Atelierele de Idei Unica

Casa este o extensie a personalității noastre, ne-a spus Adela, care este un designer de interior cu mulți ani de experință. Ea ne-a explicat, pas cu pas, cum putem să ne aranjăm casa fără a o îngreuna cu lucruri inutile și cum o putem asorta cu mobila. Chiar și în cazul spațiilor mici, Adela ne-a învățat cum putem valorifica acest spațiu și cum îl putem face să pară mai mare.

Casa este singurul mediu pe care avem puterea să îl controlăm”, ne-a spus Adela Pârvu.

Specialista noastră în design de interior a recomandat ca, înainte de ne mobila casa, trebuie să măsurăm fiecare lucru și fiecare perete din casă pentru a fi siguri că aceasta se va încadra perfect. Mai mult, alegeți întotdeauna lucruri simple pentru că în acest fel „nu greșiți niciodată”.

Mergeți pe simplitate, alegeți finisaje simple care sunt în nuanțe neutre!”, îndeamnă Adela Pârvu.

La bucătărie, mobila simplă este de asemenea recomandată.

Din punct de vedere estetic, corpurile înalte, până în tavan, dau înălțime camerei. Sunt simple, dar tocmai asta este bine, că nu încarcă, nu ai impresia că vor cădea peste tine”, a explicat designerul.

Când vine vorba de dormitor, culorile calde sunt cele care ar trebui să predomine.

Sunt niște trucuri pe care le puteți aplica, să nu fie foarte costisitoare. Cum ar fi combinația de culori. Aveți curaj! Majoritatea oamenilor merg pe alb, pe maro, crem. Dar dacă te gândești la o combinație preluată din natură. Când te duci la mare cu ce pleci de acolo? Cu albastru și cu soarele. Poți să ți-l imaginezi în dormitor. Poți să ai niște accente cu galben, cum ar fi niște draperii. Cu cât mai sus montate, cu atât camera va părea mai înaltă”, ne-a dat Adela câteva trucuri pentru un dormitor de dimensiuni mici.

Ea a mai precizat că, în spațiile mici, trebuie să alegem forme geometrice, niciodată florale.

Alexandra Ungureanu – artist

Cum să ne facem ordine în viață – Ce am învățat la Atelierele de Idei Unica

Alexandra Ungureanu a dezvăluit că nu este o persoană tocmai ordonată, dar nu prea petrece mult timp acasă, fiind mai tot timpul plecată prin prisma carierei sale.

Casa mea este în mașină. De aceea mașina mea este foarte curată și este spălată și arată foarte bine. Am în ea foarte multe lucruri care sunt foarte bine organizate. De când am plecat de acasă, din Onești, nu am avut încă feeling-ul acela de acasă. Încă mă lupt cu ordinea, în zona hainelor”, a mărturisit Alexandra.

Modalitatea mea de a face ordine și terapie este prin muzică”, a afirmat ea.

Artista a vorbit și despre noua ei piesă, „Mămucă”, în videoclipul căreia apare alături de mama sa.

Am simțit nevoia să îmi fac ordine în viață în ultima vreme și am simțit nevoia să vorbesc mai mult decât o făceam în trecut despre poveștile mele personale. Începând de anul trecut am lansat acest poriect nou și am început să vorbesc din ce în ce mai mult despre relațiile mele și am ajuns la o relație extrem de importantă și dragă, cea cu mama. Este o relație foarte strânsă”, a povestit Alexandra Ungureanu în cadrul Atelierelor de Idei Unica.

Am ajuns să mă iubesc, să mă descopăr și să mă plac mai mult decât o făceam înainte și sunt niște pași foarte importanți în relația cu tine și în ordinea din viața ta”, a subliniat artista.

Samona Sommer – psihoterapeut

Cum să ne facem ordine în viață – Ce am învățat la Atelierele de Idei Unica

Când ne organizăm și dorim să ne facem ordine în viață este bine să ținem cont de două întrebări: „de ce” și „cum”, ne-a explicat Samona Sommer, de la Clinica Hope.

Vreau să fac mereu paralela între copilărie și viața de adult pentru că acolo e o minunată etapă de viață foarte importantă”, a precizat ea.

Potrivit psihoterapeutei, nu trebuie să încetăm niciodată să ne punem întrebarea „de ce?”, care ste foarte importantă în viața noastră.

Nu ne mai punem această întrebare atât de importantă nouă. Din momentul în care devenim adulți nu mai întrebăm „de ce ni se întmplă?” ci „Cum?””,  a completat dr Sommer..

Aceasta a vorbit și despre relațiile toxice și cum le putem elimina din viața noastră. Potrivit dr. Samona Sommer, avem la îndemână trei trucuri.

  • Refuzul politicos
  • Schimbarea discursului
  • Apelarea la profesioniști

La fel de importantă ca sănătatea fizică este și sănătatea psihică. Și la fel de important este să ne trăim coerent viața, în general”, a subliniat psihoterapeutul Samona Sommer.

Corina Rădulescu – holistic interior designer

Cum să ne facem ordine în viață – Ce am învățat la Atelierele de Idei Unica

Corina Rădulescu este fondatoarea Interiorscape Design, iar creativitatea în amenajare face parte din aptitudinile ei native, dar curiozitatea este specifică muncii de reporter cu care a debutat în urmă cu mai mulți ani.

În cadrul Atelierelor de Idei Unica, Corina ne-a învățat cum putem să renunțăm la obiectele nefolositoare.

În momentul în care putem să punem într-un troller tot ce avem și să plecăm, suntem niște oameni liberi și nu ne reține nimic”, a afirmat ea.

Cum și se unde să începem curățenia. Această ordine din viața noastră începe din spațiul în care ne desfășurăm viața: de acasă, de la serviciu”, a subliniat specialista noastră.

Potrivit Corinei Rădulescu, trebuie să renunțăm la lucrurile care nu ne aduc fericire și să creăm un spațiu în care să ne simțim bine.

În ceea ce privește garderoba, iată ce trebuie să faci pentru a o elibera: ai nevoie de trei cutii – una pentru lucrurile pe care le dai, una pentru cele pe care păstrezi și ultima pentru lucrurile ce trebuiesc aruncate.

În acest fel nu îți eliberezi garderoba de lucrurile inutile, dar și de energiile negative.

Pe parcursul evenimentului, cititoarele revistei Unica au avut ocazia să savureze o cafea de Starbucks.

Cum să ne facem ordine în viață – Ce am învățat la Atelierele de Idei Unica

De asemenea, doamnele au putut testa produsele partenerului nostru Blue Lily.

Cum să ne facem ordine în viață – Ce am învățat la Atelierele de Idei Unica

La finalul evenimentului, participantele au primit un cadou din partea partenerilor Blue Lily și Clineo.

Cum să ne facem ordine în viață – Ce am învățat la Atelierele de Idei Unica

Sursă foto: Vlad Chirea

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter