:contrast(8):quality(75)/https://static.unica.ro/wp-content/uploads/2010/02/roberta_anastase..jpg)
Convinsă că idealismul nu este un stigmat al convingerilor pur iluzorii, pentru Roberta Anastase, intrarea în politică la numai 15 ani a fost un pas important într-o lume considerată…
… până nu demult, plămădită special pentru bărbaţi.
Competitivă din fire, Roberta Anastase s-a făcut remarcată în concursuri de frumuseţe, unde a câştigat titlul de Miss România, reuşind să se impună, cu aceeaşi eleganţă şi în universul bărbaţilor.
Un model al femeii puternice, tânărul parlamentar a dovedit astfel că idealurile pot fi atinse. Este prima femeie care a reuşit să devină al treilea om în stat, fiind şi cel mai tânăr preşedinte al Camerei Deputaţilor din România.
Prin natura profesiei de sociolog, consideră că politica înseamnă să fii aproape de oameni, fiind, totodată, şi un fin observator al celor din jur. Poate de aceea afirmă că „puterea riscă să te transforme ca individ”…
Cum credeţi că este percepută o femeie care ocupă a treia poziţie în stat de către opinia publică, femeile din politică şi adversarii politici?
Nu este vorba de ceea ce cred, ci de ceea ce văd şi simt. Opinia majoritară se raportează la funcţie, uneori la persoană şi de puţine ori la faptul că ocupantul este femeie sau bărbat. Responsabilităţile unui demnitar nu cred că trebuie să derive din faptul că titularul poartă papion sau eşarfă. Sigur, am înţeles exact la ceea ce vă referiţi. Dar aş vrea să cred că am depăşit demult perioada respectivă.
A fost greu să ajungeţi aici? Există sacrificii pe care le-aţi făcut în favoarea carierei în politică, lucruri la care aţi renunţat?
Când îţi doreşti să faci ceva, îţi pui la bătaie toate resursele. Printre acestea, şi cele care reclamă anumite renunţări. Depinde însă cum te raportezi la ele. Ca la nişte lucruri care te împovărează sau dimpotrivă ca la ceva ce îţi aduce satisfacţii.
Dacă dai de pământ cu geanta când ajungi acasă la 12 sau 1 noaptea pentru că ai avut o şedinţă furtunoasă la tine în colegiu şi n-ai ajuns să vezi filmul favorit, înseamnă că… ai tras lozul necâştigător şi toată viaţa îţi va fi un şir lung de neîmpliniri. Aş vrea însă să fiu bine-înţeleasă! Eu cred că în viaţă există un „ceva” la care trebuie să renunţi.
Important este ca făcând o operaţie simplă, costuri – beneficii, prima componentă să nu o depăşească cu mult pe cea de-a doua.
Ce reprezintă pentru dumneavoastră politica? Este un ideal la care aţi aspirat sau o vocaţie transmisă din familie?
Politica înseamnă să fii aproape de oameni, să faci chiar şi compromisuri dacă este nevoie pentru o cauză care este în interesul cetăţenilor. Spun acest lucru cu toată desuetudinea definiţiei, pe care mi-o asum… Înseamnă să nu promiţi niciodată ceea ce nu poţi face, să nu dezamăgeşti, să-i poţi privi în ochi, peste ani, după ce ţi-au încredinţat încrederea lor. Încrederea oamenilor se câştigă extrem de greu şi se pierde… nici nu ştiţi cât de repede.
Intrarea mea în politică a fost exclusiv legată de ceea ce s-ar numi idealism. S-a şi petrecut foarte devreme, la 16 ani, atunci când alegi cu sufletul şi nu cu mintea.
Cine din familia dumneavoastră era interesat de politică?
După anii ’90 eu sunt cea care am spart gheaţa în familie. Însă părinţii m-au susţinut în toate demersurile mele. Îmi vine să şi râd uneori, că atunci când sunt într-o şedinţă sau într-o întalnire extrem de importantă, mă sună fie mama, fie tata, spunându-mi să fac sau să nu fac un anumit lucru.
La început mă cam supăram, dar acum toate aceste lucruri mă fac sa zâmbesc şi să-mi dau seama că pentru ei am rămas copilul lor de care trebuie sa aibă grijă şi nicidecum preşedintele Camerei Deputaţilor.
Care este următoarea funcţie la care aspiraţi?
Mi-am facut întotdeauna planuri pe termen lung, exclusiv la nivelul proiectelor şi a lucrurilor pe care doresc sa le fac. M-am gândit unde sunt acum şi unde vreau să ajung. Încotro să o apuc, pe ce palier trebuie să mă dezvolt.
Ceea ce nu am făcut însă, şi o recunosc cu toată sinceritatea, nu mi-am trasat ca ţinte poziţiile pe care le voi ocupa. Mi s-a părut mai productiv să mai pun câte ceva la temelie şi apoi să aştept funcţiile. Dacă sunt, sunt…dacă nu, nu… Nu spun că e bine aşa. Viaţa mi-a demonstrat că uneori, indiferent de „coatele” pe care le dai în stânga sau dreapta, „victoria” nu se arată.
Prefer normalul, firescul, în locul jocului cu beţele de chibrit, faza pe funcţii. În plus, când fundamentul, baza, este solidă, apar toate celelalate… E adevărat, cu un pic de noroc.
Ce îi trebuie unei femei să intre în politică?
Curaj. Şi orice ar fi, să nu dea înapoi.
Dacă aţi considera, la un moment dat, că trebuie să renunţaţi la ce faceţi acum, ce altceva v-ar atrage?
Pofesia mea m-ar atrage cu siguranţă. M-aş întoarce oricând cu plăcere la ceea ce ştiu să fac, meseria de sociolog. Aici, detaliile de fineţe dau măsură trăsăturilor comportamentale şi înţelegi mai bine percepţiile, dorinţele oamenilor. Este o lume fascinantă. Sociologia este o chirurgie a sufletelor.
Ce personalităţi internaţionale va inspiră? Dar de la noi?
M-a fascinat viaţa şi cariera lui Margaret Thacher.
Întotdeauna m-am întrebat ce resurse extraordinare trebuie să deţină un om pentru a porni de la „the grocer’s daughter” (fiica unui proprietar de băcănie n.r. ) până la „Doamna de fier”.
În ceea ce priveşte politica autohtonă, am mai spus-o şi o voi spune mereu: Traian Băsescu este cel care m-a marcat ca om politic. A fost un privilegiu să cresc în partid alături de dânsul.
Pentru o persoană publică, imaginea este foarte importantă. Aveţi un consilier vestimentar?
Este firesc să mă preocupe imaginea, ca om politic. Dar imaginea este întotdeauna ceva secund, ceva care urmează unei acţiuni. Pe mine mă preocupă în principal acea acţiune din care derivă imaginea. Cine este preocupat în principal de imagine mai bine se duce să se plimbe prin Dorobanţi…
Urmărește-ne pe :contrast(8):quality(75)/https://pasalau1.dev.unica.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
;'%3E%3C/svg%3E)
