O asistentă a dezvăluit că a schimbat peste 5000 de copii la naștere

De Oana Savin, pe
O fostă asistentă a dezvăluit, pe patul de spital, că a schimbat peste 5.000 de copii la naștere, în decurs de 12 ani.

Elizabeth Mwewa, din Zambia, și-a mărturisit faptele și I-a cerut iertare lui Dumnezeu pentru faptele sale.

Am cancer în fază terminală și știu că voi muri curând. Vreau să îmi mărturisesc păcatele înaintea lui Dumnezeu și în fața tuturor persoanelor afectate, în special celor care au născut la University Teaching Hospital (UTH) pe timpul turei mele”, a afirmat femeia, citată de Tuko.

Nu am nimic de ascuns. În cei 12 ani în care am lucrat la maternitatea de la UTH, am schimbat aproape 5.000 de bebeluși”, a dezvăluit ea.

Mwewa a mai spus că schimbul copiilor a devenit un obicei și că o făcea pentru a se amuza.

Știu că am păcătuit în fața lui Dumnezeu și ar putea să mă ierte pentru asta. De asemenea le cer zambienilor să mă ierte pentru faptele mele diabolice pe care le-am făcut inocenților bebeluși. Știu că unele cupluri au divorțat după ce au făcut teste ADN și au aflat că bebelușii nu erau ai lor”, a precizat femeia.

Fosta asistentă susține că diavolul este de vină pentru faptele sale.

Am făcut multe mame să alăpteze copii care nu erau ai biologic ai lor. Nu vreau să merg în Iad pentru asta. Îmi pare tare rău că am păcătuit atât de mult. Vă rog să mă iertați”, a transmis Elizabeth Mwewa.

Copiii care s-au născut între 1983 și 1995 la acel spital ar trebui să verifice dacă arată diferit față de rudele lor, a mai spus ea.

Pe de altă parte, numele de Elizabeth Mwewa nu a fost găsit în registrele spitalului UTH. Cu toate acestea, autoritățile au deschis o anchetă de amploare după ce povestea femeii a devenit virală pe internet.

Sursă foto: 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter