O femeie stă în cort, la marginea pădurii, în Brașov. Zona este frecventată de urși și mistreți

De Oana Savin, pe Ultimul update Luni, 09 decembrie 2019, 16:44
O femeie locuiește, de aproximativ trei luni, într-o cort montat la marginea pădurii din Brașov. Aceasta nu a vorbit niciodată cu nimeni, iar oamenii au dezvoltat o mitologie în jurul misterului fetei din cort.

Anișoara și Mișu Nicolae s-au întors din America în luna septembrie, moment în care au observat o schimbare pe dealul din fața casei lor. La capătul străzii Curcanilor, la poalele pădurii dinspre Tâmpa, sub un nuc, se afla un cort argintiu.

Oamenii din cartierul Șchei au urmărit să vadă cine este cel care stă în acel cort și au văzut o tânără „cu un păr lung șaten închis, înăltuță, slăbuță”, căreia îi dau în jur de 30 de ani.

Pare îngrijită, îmbrăcată”, au spus cei doi pentru Libertatea.

În zilele însorite femeia își întindea hainele la uscat pe cort și pe crengile copacilor.

Cred că le duce undeva să le spele, că aici e un pârâu, dar e murdar”, a spus Mișu Nicolae, în vârstă de 54 de ani.

Acesta a povestit cum, de fiecare dată când s-a dus să vorbească cu femeia, aceasta fugea și se ascundea în niște tufe.

Femeia nu i-a evitat doar pe cei doi, ci pe toți oamenii din împrejurimi.

Odată, Mișu și Anișoara au văzut pe cineva strigând-o pe fată pe numele Mihaela, după care ea a răspuns, apoi a intrat în cort. Însă nimeni nu poate asigura că acesta este numele ei, astfel că ei continuă să se refere la ea ca la „Fata din cort”.

Ne întrebăm ce-i cu ea. Cum poți să stai aici pe frigul ăsta? Au fost și -10, -12, -14 grade noaptea”, a spus Mișu.

„Eu am o curte mică dar aș lăsa-o să își pună cortul în curte, poate o fi vreo iubitoare de natură. Dar să fii atât de iubitoare încât să stai și pe frig?”, a afirmat și Anișoara pentru Libertatea.

Mai mult, ei susțin că dacă ar fi o fată serioasă, ar primi-o și în casă.

Mișu spune că prima dată au sunat la poliție să semnaleze cazul, în luna octombrie. Traian Moldovan, vecinul lor care e polițist în rezervă, s-a dus personal la șeful Secției de Poliție 1 din Brașov să îi descrie situația.

Bănuiesc că o fi din vreo sectă, o fi dată afară din casă, o fi bolnavă psihic, o fi vreo depresie”, spune, circumspect, Traian Moldovan.

Dar și pentru polițiștii care au mers de mai mult eori la fața locului și nu au găsit pe nimeni, apariție femeii este un mister.

Bărbații în uniformă au deschis cortul, descoperind în el: o carte de rugăciuni, o căpățână de usturoi, o trusă de unghii, un ceai de cimbrișor, haine, un sac de dormit, dar niciun act de identitate sau alt obiect care să o identifice pe fată.

Fata din cort, găsită de polițiști

Poliția din Brașov a reușit să o găsească, luni dimineață, pe femeia care timp de trei luni a locuit în cortul montat la marginea pădurii din Brașov. Ea a fost identificată drept o femeie de 45 de ani din Constanța.

Aceasta a fost dusă la secția de Poliție pentru mai multe informații.

Încă nu se știe cum a ajuns aceasta să stea în cort, la marginea pădurii din Brașov.

Sursă foto: Libertatea.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter