O tânără i-a trimis mesaje tatălui ei decedat. După 4 ani a primit un răspuns emoționant

De Oana Savin, pe
O tânără de 23 de ani din Statele Unite și-a pierdut tatăl în urmă cu patru ani. În încercarea de a-și alina durerea, aceasta a început să îi trimită mesaje pe vechiul lui număr. Doar că, săptămâna trecută, fata a primit răspuns.

Chastity Patterson din Arkansas și-a luat anul trecut diploma în psihologie. Însă Jason, un bărbat pe care îl vedea ca pe un tată chiar dacă acesta nu era tatăl ei biologic, nu a mai putut fi alături de ea în acele momente fericite.

N-a lipsit de la niciun dans, de la niciun bal la școală, de la meciurile mele. Era tata pentru mine”, a povestit fata pe Facebook. Bărbatul a murit în anul 2015, iar de atunci, Chastity îi scria aproape zilnic mesaje pe care i le trimitea pe numărul de telefon pe care îl avusese bărbatul. În fiecare zi, tânăra îi povestea câte ceva din ziua respectivă.

Pe 24 octombrie, zi în care se împlineau patru anu de la moartea lui Jason, fata i-a tirmis un nou mesaj.

Bună tati, sunt eu. Mâine iar va fi o zi grea! Sunt patru ani de când te-am pierdut și nu e zi în care să nu-mi lipsești. S-au petrecut multe în tot acest timp”, și-a început Chastity mesjaul.

În SMS fata i-a povestit despre cum a învins cancerul, a absolvit facultatea cu onoruri și a suferit din dragoste. De asemenea, ea i-a scris că își dorește copii și că viața a făcut-o mai puternică.

Sunt bine, ai fi mândru de femeia care am devenit. (…) Voiam doar să îți spun că te iubesc și îmi este dor de tine”, a încehiat ea mesajul.

La scurt timp, Chastity a primit un mesaj de pe numărul tatălui ei.

Bună scumpo, nu sunt tatăl tău, dar de patru ani ți-am primit toate mesajele. Aștept cu nerăbdare mesajele tale dimineața și update-urile seara”, i-a scris un bărbat care a spus că se numește Brad.

Mai mult, el i-a spus că și el și-a pierdut fiica în anul 2014, într-un accident de mașină.

Mesajele tale m-au ținut în viață. Când mi-ai scris am știut că e un mesaj de la Dumnezeu. Îmi pare rău că ai pierdut o persoană atât de apropiată ție, dar te-am ascultat în ultimii ani și te-am văzut crescând și trecând atâtea mai mult ca oricine altcineva. Am vrut să îți scriu înapoi de-a lungul anilor, dar nu am vrut să îți frâng inima”, i-a scris bărbatul.

Ești o femeie extraordinară și mi-aș fi dorit ca fiica mea să fi devenit femeia care ești azi. Îți mulțumesc pentru toate poveștile, îmi amintești că există un Dumnezeu și nu este vina lui că micuța mea nu mai este. El mi te-a dat pe tine, micul meu înger și știam că această zi va veni. Totul va fi bine”, i-a mai spus Brad.

Îmi pare rău că trebuie să treci prina asta, dar dacă contează, sunt foarte mândru de tine. P.S. Cred că tatăl tău ar fi fericit să afle că ți-ai cumpărat un alt câine în loc să faci copii. Ai grijă de tine și îți aștept mesajele de mâine”, a încheiat acesta mesajul.

Chastity a postat pe pagina ei de Facebook cele două mesaje.

Sursă foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter