Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Astăzi este dezlegare la Pește

De Oana Dinu, pe Ultimul update Miercuri, 20 noiembrie 2019, 17:23
Intrarea în Biserică a Maicii Domnului este sărbătoarea prăznuită în fiecare an pe data de 21 noiembrie. Denumirea cea mai cunoscută în popor este Ovedenia și această zi are cruce roșie în calendar. De asemenea, astăzi se dă dezlegare la pește.

Intrarea în Biserică a Maicii Domnului este prima mare sărbătoare din Postul Crăciunului și ne aduce aminte de intrarea în templu din Ierusalim a Fecioarei Maria, atunci când aceasta a împlinit trei ani, după cum părinții ei, Sfinții Ioachim și Ana, i-au promis lui Dumnezeu, conform creștinortodox.ro.

Aceștia nu puteau avea copii, deși înaintaseră în vârstă, și prin rugăciune și credință, l-au rugat pe Dumnezeu să le facă această cinste și i-au făgăduit că îl vor duce la templu și îl vor închina Lui. Astfel, un înger le-a vestit că vor avea o fetiță, căreia îi vor pune numele Maria. După cum au promis, au mers la templu și acolo au fost întâmpinați de marele preot Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, care a condus-o pe Maica Domnului în cel mai sfânt loc, Sfânta Sfintelor, și a rămas acolo până la vârsta de 15 ani.

Ce tradiții sunt legate de Intrarea în Biserică a Maicii Domnului

Intrarea Maicii Domnului în Biserică este considerată o sărbătoare a Luminii, a iertării și împăcării oamenilor între ei. De aceea, e bine ca lumina candelei să ardă toată noaptea în casele noastre. Este momentul în care ne putem ruga pentru îndeplinirea celei mai mari dorințe din viața noastră. Dacă există certuri sau supărări, aceastea trebuie rezolvate imediat.

Se spune că în această zi se deschid cerurile și oamenii curați cu duhul pot auzi glasul animalelor. De asemenea, este ziua în care se fac previziuni despre cum va fi vremea peste an.

Conform tradiției creștine, dacă punem un vas cu apă curată la icoana Maicii Domnului și aprindem o lumânare, aceasta va deveni apă tămăduitoare, pe care o putem folosi la vindecarea bolilor. Se bea dimineața câte un pahar, pe stomacul gol.

Și copiii pot pune crengi de măr în vase cu apă. Acestea trebuie ținute la lumină și căldură pentru a înmuguri și înflori. Se folosesc în noaptea de Anul Nou drept sorcove.

În ziua praznicului se fac pomeniri și se împarte mâncare pentru cei care au murit fără lumânare, înecați sau pentru copiii care nu au apucat să primească Sfânta Taină a Botezului.

Împotriva farmecelor, a pagubei sau a strigoilor, oamenii la sate ung tocurile ușilor și ferestrelor cu usturoi, ca în noaptea de Sfântul Andrei.

În ziua când sărbătorim Intrarea în Biserică a Maicii nu trebuie să uităm de oamenii sărmani, cărora le putem împărți colaci, turte cu mălai și nuci. Putem împărți și alte bucate de post sau preparate din pește, care au fost sfințite la biserică.

Pentru cinstirea aceste zilei importante, nu trebuie să spălăm rufe.

Intrarea în Biserică a Maicii Domnului – Rugăciune

Se spune că această rugăciune, rostită cu credință, ne poate îndeplini orice dorință, conform libertatea.ro .

„O, Preacurată Maică a Domnului, a puterilor de sus, împărăteasa cerului și a pământului, atotputernică apărătoare și tărie a noastră, primește această cântare de laudă și de mulțumire de la noi, nevrednicii robii tăi. Înalță rugăciunile noastre la tronul lui Dumnezeu și Fiul tău, ca să fie milostiv nedreptăților noastre. Să adauge harul Său tuturor celor ce cinstesc preacinstit numele tău și cu credință și cu dragoste se închină făcătoarei de minuni icoanei tale. Că nu suntem vrednici să fim miluiți de Dânsul și pentru aceasta năzuim la tine, că ești acoperitoarea noastră și grabnică ajutătoare. Auzi-ne pe noi, cei ce ne rugăm ție; ocrotește-ne pe noi cu atotputernicul tău Acoperământ și cere de la Dumnezeu Fiul tău să dea păstoriților noștri sfințenie, ca să privegheze și să ocârmuiască sufletele noastre; ocârmuitorilor de orașe, înțelepciune și putere; judecătorilor, dreptate și necăutare la față; învățătorilor, minte și smerită înțelepciune; asupriților, răbdare; asupritorilor, frică de Dumnezeu; celor mâhniți, răbdare și bucurie duhovnicească; neînfrânaților, înfrânare; și nouă, tuturor, duhul înțelepciunii și al cucerniciei, duhul milostivirii și al blândeții, duhul curăției și al dreptății. Așa, Doamnă preasfântă, milostivește-te asupra noastră și asupra neputinciosului tău popor. Pe cei rătăciți povățuiește-i pe calea cea bună, pe cei bătrâni îi sprijinește, pe prunci îi păzește și pe noi, pe toți, ne apără și ne ocrotește cu milostivirea ta. Pe toți, scoate-ne din adâncul păcatului și ne luminează ochii inimii noastre spre căutarea mântuirii. Milostivă fii nouă aici, în această viață, iar la înfricoșătoarea judecată să te rogi pentru noi către Fiul tău și Dumnezeul nostru. Că tu, Doamnă, ești slava celor cerești și nădejdea pământenilor. Tu ești, după Dumnezeu, nădejdea și apărătoarea noastră, a tuturor celor ce ne rugăm ție cu credință. Deci ne rugăm ție, Atotputernică ajutătoarea noastră, și ție ne predăm pe noi înșine, unul pe altul și toată viața noastră, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. Împărăteasa mea cea preabună și nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, primitoarea săracilor și ajutătoarea străinilor, bucuria celor mâhniți și acoperitoarea celor necăjiți, vezi-mi nevoia, vezi-mi necazul, ajută-mi ca unui neputincios, hrănește-mă ca pe un străin; necazul meu îl știi, deci dezleagă-l precum voiești, că n-am alt ajutor afară de tine, nici altă mângâiere bună, ci numai pe tine, Maica lui Dumnezeu, ca să mă păzești și să mă acoperi, în vecii vecilor. Amin. Preacurată Doamnă Stăpână, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, care poți face tot binele, primește aceste cinstite daruri, care se cuvin numai ție, de la noi nevrednicii robii tăi, Ceea ce ești aleasă din toate neamurile și te-ai arătat mai înaltă decât toate făpturile cerești și pământești. Căci pentru tine a fost cu noi Domnul puterilor și prin tine am cunoscut pe Fiul lui Dumnezeu și ne-am învrednicit de Sfântul Trup și de Preacuratul Lui Sânge. Pentru aceasta fericită ești în neamurile neamurilor, ceea ce ești de Dumnezeu fericită, mai luminată decât heruvimii și mai cinstită decât serafimii. Și acum, Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare Fecioară, întru tot lăudată, nu înceta a te ruga pentru noi, nevrednicii robii tăi, ca să ne izbăvim de sfatul celui înșelător și de toată primejdia, și să fim păziți nevătămați de toată lovirea cea înveninată a diavolului; ci până în sfârșit cu rugăciunile tale păzește-ne pe noi neosândiți. Ca prin paza și cu ajutorul tău fiind mântuiți, slavă, laudă, mulțumită și închinăciune, pentru toate să înălțăm, Unuia în Treime Dumnezeu, Ziditorul tuturor, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”.

Citește și:

P. Diddy a transmis primul mesaj după moartea fostei sale iubite

Tudor Chirilă: „Mie îmi place să mă tachinez cu Moga“

Sursă foto: Libertatea.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter