Fenomen astronomic rar: Marte va fi mai aproape ca oricând de Pământ

De Bianca Prangate, pe Ultimul update Miercuri, 28 octombrie 2020, 13:53
Un eveniment astronomic extrem de rar va avea loc în data de 6 octombrie, când planeta Marte va fi mai aproape de Pământ decât oricând în următorii 15 ani.

Astrul va fi la 62,1 milioane de kilometri distanță de Pământ. Va mai fi din nou atât de aproape abia peste 15 ani. Acest fenomen va face planeta să fie foarte ușor de depistat cu ochiul liber, fiindcă va fi mai luminoasă și mai mare ca oricând, potrivit Science Alert.

Așadar, este momentul numai bun să mergi să privești stelele. Pentru a ști exact în ce direcție să privești, poți folosi acest instrument online, care îți arată exact unde să te uiți pe cer în funcție de locația ta pe glob.

Planeta noastră și planeta roșie pot atinge cel mai apropiat punct atunci când Pământul este cel mai îndepărtat de Soare, iar Marte este cel mai apropiat de Soare, distanța dintre Pământ și Marte fiind atunci de 54,6 kilometri.

Cele două planete au fost foarte apropiate în 2003, când au ajuns la un moment dat la distanța de 55,7 kilometri, dar și în 2018, când distanța a ajuns la 57,6 kilometri. Însă cu fiecare an care trece, distanța crește. Următoarea dată când Marte va mai fi atât de aproape ca acum va fi în anul 2029, ca mai apoi să culmineze cu o distanță și mai mică, de 56,9 kilometri, în 2035.

În aceste perioade, agențiile aerospațiale profită de apropierea de Marte pentru a lansa misiuni spațiale către planeta roșie. Spre exemplu, rover-ul Persevarance de la NASA este deja la jumătatea distanței dintre Pământ și Marte după ce a fost lansat în luna iulie.

Foto: 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter