Top 10 obiective turistice din Timișoara, mica Vienă a României

De Adina Zamfir, pe Ultimul update Joi, 23 martie 2023, 16:42

Primul oraș iluminat electric stradal din Europa, primul oraș care a scuturat jugul comunist din România, Timișoara adună multe calități și locuri de o frumusețe arhitecturală deosebită. Iată un top cu cele mai căutate obiective turistice din Timișoara, pe care trebuie să le vezi, dacă vrei să simți inima acestui oraș.

Frumosul oraș de pe Bega, Timișoara împletește vechiul și noul cu palate elegante ca în capitala Austriei, cu terase pline de tineri veseli, cu parcuri colorate și istorii medievale. Iată cele mai interesante obiective turistice din Timișoara, datorită cărora vei reuși să descoperi evoluția deosebită a unui oraș care a devenit o adevărată capitală culturală a vestului și care a fost desemnată drept capitală culturală europeană în anul 2021.

Din cauza pandemiei de Covid-19, este posibil ca programul cultural, evenimentele și spectacolele de stradă preconizate pentru a celebra numirea drept capitală culturală europeană să fie amânate pentru anul 2023.

Piața Victoriei, începutul revoluției din 1989

Aici a început Revoluția din Timișoara, iar urmele de gloanțe mai pot fi văzute și azi pe zidurile unor clădiri vechi, ele fiind păstrate în pofida lucrărilor de renovare. Piața Victoriei este unul dintre cele mai frumoase locuri de vizitat din țară și îți va aduce minte de locuri cu o arhitectură specială din Viena sau din orașele Germaniei.

Aici se află clădirea Politehnicii și palatele Lloyd, Merbl, Hilt, Szechenyi sau Dauerbach, clădiri deosebit de frumoase care amintesc de prosperitatea nobililor din Timișoara de altădată. Tot aici poți admira clădirea Operei sau clădirea Teatrului Național. Și tot aici, vara poți sta la una dintre terasele cochete deschise lângă spațiul verde care străbate zona pietonală.

Vezi și: Ce înseamnă că un oraş este capitală culturală europeană

Catedrala Mitropolitană, printre cele mai importante obiective turistice din Timișoara

Top 10 obiective turistice din Timișoara, mica Vienă a României

Nu doar că este cel mai mare edificiu religios din oraș, dar a devenit simbolul Timișoarei și este a doua ca înălțime după Catedrala Mântuirii Neamului din București. Catedrala a fost inaugurată în data de 6 octombrie 1946 în prezența Regelui Mihai, a primului-ministru Petru Groza și a patriarhului Nicodim Munteanu.

Stilul arhitectonic a fost inspirat de arhitectura moldovenească în general și în special de Biserica Sfântul Gheorghe din Hârlău. Catedrala Mitropolitană adăpostește la subsol o bogată colecție de artă bisericească bănățeană veche și o valoroasă colecție de icoane. Aici se află și moaștele sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, protectorul ortodocșilor români din Banat, fost episcop ortodox de Timișoara, venit de la Muntele Athos și retras la mănăstirea de la Partoș.

Castelul Huniade sau Muzeul Banatului

Top 10 obiective turistice din Timișoara, mica Vienă a României

Castelul Huniade obiective turistice din Timișoara

Monument istoric de valoare națională, Castelul Huniade este cea mai veche clădire din Timișoara și unul dintre cele mai importante obiective turistice din Timișoara. Castelul poartă numele de Huniade, deoarece a intrat în posesia lui Ioan de Hunedoara, comite de Timișoara, care l-a reconstruit după cutremurul puternic din 1443. Castelul a trecut prin mai multe renovări de-a lungul secolelor, iar azi găzduiește Muzeul Banatului și anume secțiile de istorie și de științe ale naturii.

Primăria Veche și Piața Libertății

La fel de frumoasă ca Piața Victoriei, ba poate chiar mai impresionantă prin grupul statuar dedicat Sf. Ioan de Nepomuk, Piața Libertății îți aduce în mod sigur aminte de Viena. Palatele vechi și mai ales clădirea în care se afla cândva Primăria dau un aer aproape regal acestei piețe. Nu trebuie să o ratezi, dacă iei la pas cele mai frumoase locuri din centrul orașului.

Statuia Mariei și a Sfântului Nepomuk

Top 10 obiective turistice din Timișoara, mica Vienă a României

Aflată în centrul Pieței Libertății, statuia sau mai degrabă grupul statuar Nepomuk este opera a doi sculptori austrieci. Pe cele trei laturi ale monumentului sunt reprezentate scene din ultima perioadă a vieții sfântului Ioan Nepomuk. În centrul acestuia se află Sfântul Nepomuk iar în partea superioară se afla Sfânta Maria cu o coroană de stele în jurul capului și având în mână flori de crin, simbolul purității. Sfântul cu pricina a rămas celebru în istoria religiilor pentru dârzenia și curajul de a ascunde unui rege confesiunile făcute de soția acestuia, regina.

Așa spune legenda, și este vorba de regele Wenzel al IV-lea (Wenzel von Luxemburg 1361-1419). Ioan Nepomuk a fost schingiut și omorât, apoi aruncat în Vltava de pe „Podul Carol”, deoarece a ținut cu tot dinadinsul secretă spovedania reginei. În realitate, el a fost implicat în mai multe intrigi bisericești împotriva regelui din acea vreme.

Palatul Baroc din Piața Unirii

Top 10 obiective turistice din Timișoara, mica Vienă a României

Palatul Baroc obiective turistice din Timișoara

Palatul acesta impozant din Piața Unirii, pe care îl recunoști dintr-o privire, a găzduit multe instituții ale statului de-a lungul timpului. În anul 1773 aici a fost Oficiul Minier, apoi Casieria Militară, Prefectura și Comitatul de Timiș. În perioada comunistă, a fost lăsat să se degradeze, el fiind unul dintre simbolurile epocilor de altădată, în care nobilimea făcea jocurile.

Ulterior a fost renovat și găzduiește acum Muzeul de Artă Timișoara unde poți admira o colecție unică de 90 de lucrări semnate de Nicolae Baba, alături de lucrări valoroase din arta veche bănățeana și din arta contemporană.

Catedrala Ortodoxă Sârbă

Top 10 obiective turistice din Timișoara, mica Vienă a României

Palatul Episcopiei Ortodoxe Sarbe si Catedrala Ortodoxă Sârbă

Catedrala Sârbă are cu hramul Înălțarea Domnului, este situată în Piața Unirii din Timișoara, alături de sediul Episcopiei Ortodoxe Sârbe. Aceasta din urmă funcționează într-o clădire cu bogate decorații în stil baroc, clădire edificată între anii 1744-1747. Nu trece pe lângă această catedrală fără să intri și să admiri catapeteasma de lemn care este unică în țară, de o frumusețe deosebită. Pictura din interior este impresionantă prin culorile, forța și dinamismul scenelor religioase.

Muzeul Satului Bănățean

Top 10 obiective turistice din Timișoara, mica Vienă a României

Biserica din Topla Muzeul Satului Bănățean

Aflat în Pădurea Verde din proximitatea orașului, Muzeul Satului Bănățean nu este la fel de impresionant ca Muzeul Satului din București sau Muzeul Astra din Sibiu. Dar este singurul muzeu etnografic din țară care cuprinde centrul civic al satului, format din Primărie, Biserică, Școală, Casă Națională (cu destinație culturală) și birtul.

În urma unei inițiative lansate de Asociația foștilor deportați în Bărăgan a fost construită în incinta muzeului o replică fidelă a unei case de pământ bătut, acoperită cu paie, așa cum au fost obligați deportații să-și construiască în plin câmp. Casa este compusă din 2 încăperi – cameră de locuit și bucătărie – mobilate cu puține lucruri, asemeni cu acelea pe care oamenii dislocați peste noapte au reușit să le ia cu ei.

Bastionul Maria Theresia

Top 10 obiective turistice din Timișoara, mica Vienă a României

Bastionul Theresia este singurul bastion care mai există din cetatea Timișoarei din perioada apartenenței Banatului la Imperiul Austriac. Bastionul a fost primul care a fost construit pentru fortificarea cetății, după ce au fost încheiate lucrările de regularizare a râului Bega, în anii 1730.

Fiind de la bun început un bastion cu săli încăpătoare, aici au funcționat diverse ateliere, piețe, școli, magazine, o tipografie sau restaurante, în perioada modernă. La sfârșitul secolului al XIX-lea a avut loc defortificarea orașului Timișoara. În cadrul acesteia au fost demolate aproape toate fortificațiile. Bastionul Theresia a fost singurul care nu a fost demolat, deoarece avea pe toată lungimea lui spații utilizabile, iar azi este destinat activităților cultural-artistice.

Fabrica de Bere

Dacă vizitezi Timișoara, trebuie neapărat să ajungi în cartierul Fabric, să iei străduțele pitorești la pas și să descoperi prima fabrică de bere din oraș, pe frontispiciul căreia vei recunoaște brandul național Timișoreana. Din păcate, nu se poate vizita clădirea fabricii, dar în apropiere vei găsi Curtea Berarilor unde poți savura o bere autentică și aromată. După ce te odihneși la terasă, continuă plimbarea pe malul canalului Bega și apoi în Parcul Rozelor, să te relaxezi în cele mai frumoase spații verzi ale orașului.

foto: wikipedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter