Vremea ANM marți, 2 iulie 2019. Temperaturi extreme și disconfort termic accentuat

De Oana Dinu, pe
Vremea ANM. Prima săptămână din luna iulie a debutat cu temperaturi extreme și un disconfort termic accentuat. Și marți vom avea parte de aceleași condiții meteo ca și în ziua precedentă.

Pe parcursul zilei de marți, 2 iulie 2019, vremea va fi caniculară în cea mai mare parte a țării. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În zonele de câmpie și de podiș se vor înregistra maxime de 35 – 37 de grade Celsius, potrivit ANM.

Meteorologii spun că tot în după-amiaza zilei de marți instabilitatea termică se va accentua, mai întâi în regiunile nordice și apoi în restul teritoriului, în zilele de miercuri și joi, iar temperaturile vor fi ceva mai scăzute.

Din data de 4 iulie și până în preajma zilei de 14 iulie, vremea ar trebui să se mai răcorească, conform estimărilor efectuate de specialiști.

Vremea ANM în București

În București, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Canicula nu va ocoli marți nici zona Capitalei, acolo unde disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Maximele se vor situa în jurul valorilor de 36 – 37 de grade, iar minimele se vor încadra între 19 și 21 de grade.

Sursă foto: Shutterstock.com

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter