Picioarele lungi nu-i atrag pe bărbaţi

De Stela Moisescu, pe

Puşi să aleagă între o femeie cu picioare lungi şi una cu picioare de lungime medie, bărbaţii au ales femeia obişnuită, nu supermodelul. Potrivit unui studiu,…
… bărbaţii le consideră extrem de atrăgătoare pe acele femei cu picioare de lungime şi grosime medie, spre surprinderea femeilor participante la studiu, arată dailymail.co.uk.

Studiul a fost realizat pe 1000 de subiecţi, bărbaţi şi femei. Participanţii au analizat fotografiile a opt tipuri de femei cu picioare de lungime şi grosime diferite.

Bărbaţii au avut misiunea de a alege posesoarea de picioare pe care ei o consideră cea mai atractivă. Femeile, în schimb, au încercat să ghicească preferinţele bărbaţilor în materie de picioare.

Participantele la studiu au votat, în medie, femeile cu picioare lungi, crezând că acestea vor fi cele preferate de bărbaţi. Cei din urmă au surprins, alegând, dintre cele 8 tipuri de picioare, pe cele de lungime şi grosime medie.

Acest studiu, corelat cu unul mai vechi potrivit căruia bărbaţii preferă femeile cu greutate normală, oferă veşti bune femeilor de pretutindeni.

Rezultatele studiilor indică faptul că portretul femeii ideale, în viziunea bărbaţilor, nu întruchipează un supermodel, ci  o femeie obişnuită.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter