Cum îţi salvează un sărut relaţia

De Stela Moisescu, pe

În adolescenţă pândeai orice moment prielnic pentru a te săruta cu iubitul tău, chiar dacă vă strecuraţi pe o alee pustie în toiul iernii. Acum aveţi toată casa la dispoziţie,…
… dar preferaţi săruturile fugitive sau sexul direct.

Află însă că sărutul franţuzesc nu ar trebui să lipsească din meniul zilnic al vieţii de cuplu. El este liantul dintre pornirile voastre sexuale şi cele emoţionale. Tot el pune bazele intimităţii de cuplu şi aduce armonia între parteneri.  

Iată trei argumente solide care îţi arată că sărutul este secretul oricărei relaţii fericite!

Sărutul vă uneşte pe toate planurile

Când ai avut ultima oară buzele roşii şi umflate de la sărutat? Aşa cum o partidă extraordinară de sex îţi rămâne ceva timp fixată pe retină, un sărut este şi el memorabil.

Dacă începi dimineaţa cu o sesiune de săruturi, încă vei mai simţi gustul şi mişcările buzelor lui pe buzele tale în timp ce îţi bei cafeaua la birou. Exact ca atunci când stai relaxată după ce ai înotat şi ai încă impresia că înoţi. Antidotul perfect pentru depresia de luni dimineaţă!

Sărutul este cel care pecetluieşte ceremonia de căsătorie şi marchează începutul vieţii voastre împreună, de aceea este absurd cum atâtea cupluri căsătorite uită să îşi unească buzele după ce şi-au unit destinele.

Află însă că un sărut vă ţine uniţi, la propriu! Probabil că ştiai deja faptul că un sărut te ajută să eliberezi endorfine ce îţi dau o senzaţie de fericire. Află că în timpul unui sărut faceţi schimb de hormoni şi feromoni între voi, căci vă atingeţi buzele, limbile şi restul cavităţii bucale, ce conţine şi saliva.

Aşa apare şi instinctul de a-l săruta pe cel care ne-a atras, pentru că tânjim după acea legătură chimică plină de artificii.

Sărutul te aduce la orgasm şi face sexul satisfăcător

De altfel, experţii susţin că femeile sunt stimulate mai repede de un sărut decât de o atingere a zonei intime, înainte de sex. Schimbul de chimicale dintre parteneri produce reacţii fiziologice puternice, cum ar fi accelerarea circulaţiei sanguine în diverse zone ale corpului… de la lobul urechii până la clitoris!

Aşadar, o sesiune pasională de săruturi este preludiul perfect, care vă creşte sensibilitatea trupurilor, accentuând senzaţiile de plăcere. În plus, este suprimată durerea, iar uşoarele disconforturi din timpul sexului dispar cu doza potrivită de săruturi.Nu în ultimul rând, săruturile senzuale din timpul sexului îţi cresc şansele de a atinge orgasmul sau de a-l simţi mult mai intens, aşa că merită să îţi uneşti buzele cu ale iubitului pe durata partidei de sex.

Citeşte continuarea pe următoarea pagină!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter