Notice: Trying to access array offset on value of type bool in /var/www/pasalau1.dev.unica.ro/site/wp-content/plugins/strawberry-schema/includes/functions.php on line 76

Notice: Trying to access array offset on value of type bool in /var/www/pasalau1.dev.unica.ro/site/wp-content/plugins/strawberry-schema/includes/functions.php on line 77

Notice: Trying to access array offset on value of type bool in /var/www/pasalau1.dev.unica.ro/site/wp-content/plugins/strawberry-schema/includes/functions.php on line 77

Notice: Trying to access array offset on value of type bool in /var/www/pasalau1.dev.unica.ro/site/wp-content/plugins/strawberry-schema/includes/functions.php on line 82

Notice: Trying to access array offset on value of type bool in /var/www/pasalau1.dev.unica.ro/site/wp-content/plugins/strawberry-schema/includes/functions.php on line 82

Notice: Trying to access array offset on value of type bool in /var/www/pasalau1.dev.unica.ro/site/wp-content/plugins/strawberry-schema/includes/functions.php on line 83

Cu încredere,despre medicină

De Revista Unica, pe

Câştigătoarea unei burse de cercetare, dr. Ruxandra Jurcuţ, menţine profesionalismul la nivelul excelent. Şi dezvoltă un proiect civic de educare.
Medic cardiolog în cadrul spitalului Fundeni şi asistent universitar la „Carol Davila“, Ruxandra, 35 de ani, este prima bursieră naţională a programului „UNESCO L’Oréal pentru femeile din ştiinţă.“ Proiectul de cercetare care a obţinut finanţarea este centrat pe tinerii cu probleme cardiologice grave, precum infarctul. Dr. Jurcuţşi echipa sa realizează un screening al acestei categorii de vârstă, pentru a identifica factorii genetici din spatele afecţiunilor. Proiectul îşi aştepta de ceva vreme şansa, când, în februarie 2010, a venit bursa L’Oral – ca dovadă că nu există o putere mai mare decât cea a unei idei al cărei moment a sosit. „Iar eu cred în lucrul ăsta: dacă ai un plan în minte, va apărea şansa de a-l pune în practică. Degeaba există oportunitatea, dacă nu ai ideea. Degeaba ai o idee, dacă nu este cineva care să creadă în ea. Răbdare, muncă, perseverenţă. Cred cu putere că nu trebuie să te descurajezi niciodată. În nimic! Eu am crezut în acest proiect. Chiar şi în vremuri de criză!“

Punctul de sprijin

Energia Ruxandrei vine din dorinţa de a vindeca. „Ştiu că am puterea de a face asta dacă investesc suficient de mult timp în munca şi în pacienţii mei“, spune ea. Bineînţeles, acest fel de a-şi înţelege meseria cere multă dăruire şi sprijin. Soţul Ruxandrei, tot medic, înţelege perfect stilul ei de viaţă si îi împărtăşeşte întru totul ideile. Dar, referitor la acest aspect, ea sesizează că există (încă) în societatea noastră o presiune asupra femeilor „care se simt obligate să se ocupe de activităţile casnice, când programul de la birou se încheie. Activităţile astea sunt relaxante, chiar şi pentru mine. Dar îşi pierd tot hazul atunci când ţi se sugerează sau ţi se cere aşa ceva… Nu este cazul meu, dar consider că e mai uşor să faci lucrurile singură decât alături de cineva care nu te susţine!

Un diagnostic realist

Ruxandra nu intenţionează să profeseze în altă ţară, ba chiar a revenit recent din Belgia. „Oricât de naiv pare, simt că în străinătate eşti doar o rotiţă într-un sistem foarte avansat. Aici pot să contez, să fac diferenţa pentru pacienţii mei. Deocamdată, părţile negative nu egalează acest sentiment. „Studenţilor mei le spun mereu să meargă cel puţin o dată să vadă cum se munceşte în alte locuri. Asta te face să creşti. Dar să se întoarcă! Scrie în ziare că peste 20 de ani nu vor mai fi medici. Tinerii pleacă. Este ceva dramatic!“ Dr. Jurcuţ vrea ca istoria bursei L’Oral să ajungă la ei. Să îi încurajeze pe cei care acum vor să dea la Medicină, dar sunt descumpăniţi când văd doar lipsa banilor. Despre reputaţia meseriei de medic, Ruxandra povesteşte cu mult echilibru. „Există o campanie publicitară negativă. Mass-media face greşeala de a vorbi în mod generalizat de o calitate proastă a serviciilor medicale. În consecinţă, paci-enţii îşi pierd încrederea în doctori. Dureros! Când intră în contact cu ceilalţi colegi ai mei, de exem-plu – şi nu numai ei – oamenii înţeleg imediat că lucrurile nu stau deloc aşa. Există mulţi profe-sionişti.“ Nu degeaba marile companii au un serviciu de relaţii publice, punctează Ruxandra. „Medicii ar avea şi ei nevoie de un pic de PR.“

Un proiect pentru tine

Ruxandra Jurcuţ a realizat împreună cu o echipă de medici, un îndrumar  medical accesibil tuturor. Când ai nevoie de lămuriri, apelează la „Ghidul Pacientului“, o colecţie de broşuri gratuite, pe care le găseşti în centre spitaliceşti şi pe www.ghidulpacientului.ro. Informaţia de acolo este de cea mai bună calitate şi o vei găsi pe înţelesul tău, promite Ruxandra.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter