Rusia a început deja propaganda anti-vaccin COVID-19, conform unei anchete ample

De Unica.ro, pe

O campanie rusă menită să dezinformeze cu privire la vaccinul anti-COVID-19 al Universității Oxford a fost demascată într-o anchetă realizată de publicația The Times.

Cotidianul arată că în Rosia s-au fabricat imagini, meme și clipuri video care acuză vaccinul ca fiind periculos și care au fost distribuite pe rețelele de social media, după cum relatează Digi24.

Tema principală a campaniei de dezinformare este că vaccinul care va fi produs de gigantul farmaceutic Astrazeneca ar putea transforma oamenii în maimuțe, pe motiv că folosește un virus de la cimpanzei ca vector. Propaganda este extinsă atât în țările unde Rusia vrea să vândă propriul vaccin, cât și în țările din Occident.

Investigația realizată de jurnaliștii de la The Times arată că propaganda rusă are potențialul să afeteze negativ nu doar programul celor de la Oxford, ci și eforturile globale de protejare împotriva virusului, întrucât încurajează răspândirea de informații false și propagarea teoriilor conspirației.

„Tipul de vaccin pe care îl avem este foarte asemănător cu o serie de alte vaccinuri care sunt în curs de dezvoltare în acest moment, inclusiv vaccinul rusesc”, a zis Andrew Pollard, director la Oxford Vaccine Group,. „Cred că, în acest context orice dezinformare este extrem de periculoasă pentru că subminează încrederea cetățenilor în tratamentele și vaccinurile care ar putea ajuta la stoparea pandemiei”.

Foto – 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter