“Arta liberă poate contura o societate sănătoasă” Descoperă povestea spațiului Teatru FiX din Iași

De Ioana Ilie, pe Ultimul update Miercuri, 01 august 2018, 14:18
Teatru FiX s-a născut în 2012 prin asocierea a cinci oameni pasionaţi de teatru, care și-au dorit să asigure mediului cultural din Iași un spațiu profesionist independent, în care tinerii artişti să se întâlnească şi să creeze împreună.

În primii 5 ani, Teatru Fix a funcționat într-un spațiu închiriat într-o zonă centrală a Iașiului, pe Cuza Vodă nr.10, strada cu tramvaie, cum le place lor să îi spună, și s-a dezvoltat treptat. Inițial, spațiul cuprindea o sală de teatru, o cafenea foaier, un hol expozițional, cabina pentru actori și spații de depozitare scenografie, iar după un an, a fost deschisă și o terasă în spatele clădirii. Teatru FiX a fost gândit ca un spațiu destinat proiectelor independente dezvoltate de artiști locali, studenți ai Universității de Arte sau ONG-uri culturale și a dezvoltat în timp un public consumator de teatru independent în Iași.

În 2017, Teatru FiX s-a mutat din centrul orașului într-o zonă industrială, într-un spațiu de 10 ori mai generos ca suprafață, de 1600 mp. Așa a apărut Hala Fix, un spațiu complex, care oferă o platforma liberă pentru artiști din teatru, dans contemporan, arte vizuale sau multimedia și care susține o varietate de evenimente culturale, de la spectacole, rezidențe și expoziții, până la instalații și rezidențe artistice.

Teatru FiX 4

La momentul actual, echipa din spatele proiectului este formată din patru persoane: Mișu, Stanca, Maria și Paula, care se încăpățâneză în fiecare zi să creadă în acest proiect, indiferent de provocările pe care le întâmpină.

Cum ați ales acest numele Teatru FiX?

Numele de Teatru FiX a intervenit într-o discuție dintre membrii fondatori, purtată în subsolul de pe Cuza Vodă 10. Eram la finalul unei zile de curățenie a spațiului, Mișu, Cătă, Nora și cu Stanca, înfofoliți în geci și paltoane, ne-am luat patru scaune (împrumutate) și ne-am așezat la o șuetă, în care ne imaginam amenajarea spațiului și făceam planuri tehnice de dotare a acestuia la o temperatură constantă de 10 grade.

Practic, numele de “FiX” a intervenit în urma soluțiilor de mobilitate/modularitate în amenajrea spațiului, generând astfel un joc de cuvinte care ne însoțește de atunci: “în fix totul e mobil”. Însă numele acesta și-a dezvoltat pe parcusul anilor propria identitate și azi Teatru FiX înseamnă oameni pasionați de ceea ce fac, care cred că pot schimba o percepție, care pun mâna și fac lucruri și de ce nu, un soi de familie.

Care sunt obiectivele spațiului Teatru FiX?

Motivele pentru care considerăm că Teatru FiX trebuie să existe sunt general umane și credem că sunt  integrate în majoritatea celor care au decis la un moment dat că lucrurile trebuie generate, nu lăsate la voia “așteptării”, acel “poate se va întâmpla și pentru mine”. Dacă îți dorești un lucru, lucrezi pentru el și îți creezi șanse să îl obții.

Principiul de la care am pornit și la care nu vom renunța este acela că oamenii sunt teatru fix, adică amprenta energetică, etică, morală și profesională este dată de oamenii care decid să își asume responsabilitatea unui stil de viață cum este teatrul independent.

Teatru FiX 2

Un la doilea pricipiu pe care îl avem este credința în ideea că arta liberă poate contura o societate sănătoasă. Vitalitatea culturală a unui oraș este dată de diversitatea formelor de artă și de impactul pe care îl au în formarea unui public avizat, informat și cu opinii documentate despre societatea în care trăim.

Iar cel de-al treilea principiu care ne ghidează activitatea este acela de susținere prin toate mijloacele de care dispunem (tehnice, financiare și chiar legate de cunoștinte) a artiștilor care caută formule de expresie și își doresc să exploreze propria formă de artă.

Considerăm că un oraș ca Iașiul are nevoie de un centru de artă independentă care să propună o strategie culturală coagulantă în jurul ideii creării unei platforme libere de sprijinire a artiștilor din toate domeniile creative. Pentru că arta se naște și se dezvoltă din întâlnire.

Ce înseamnă pentru voi teatru independent? De ce e nevoie de teatru independent în România?

Teatrul este un organism viu, e ancorat în realitatea de azi, e cu și despre oameni care au opinii despre tot ce îi înconjoară și nu le e frică să facă primul pas. Pentru noi, Teatru FiX e un mod de viață și reprezintă modalitatea prin care comunicăm cu societatea din care facem parte. Ne petrecem mai multe ore la teatru decât acasă.

Teatru FiX 1

Teatru independent este, până la urmă, formula actuală de reconsiderare a valorilor de ieri. Un teatru independent devine un instrument al unui mental creator care nu lasă timpul să treacă pe lângă el și pune în discuție problematici ale societății din care face parte. Este un teatru al prezentului născut din necesitatea de a genera propriul sistem de valori. Arta independentă propune o generație de artiști care construiesc și dezvoltă treptat un sistem așa cum îl văd ei, nu cum le-a fost pus în brațe de predecesori.

Care sunt provocările teatrului independent din România și, implicit, ale voastre?

Cea mai mare provocare este inexistența/ invizibilitatea legală, care poate fi în același timp și o super putere. Însă considerând experiența cumulată în 6 ani într-un astfel de sistem (chiar dacă nu e recunoscut ca entiate juridică, tot generează un sistem), putem spune că lipsa unui cadru legislativ în care să putem funcționa reprezintă dificultatea cea mai mare. Pornind de la faptul că un teatru independent există ca formula juridică doar sub denumirea de ONG, acest lucru atrage după sine o zonă incertă în stabilirea taxelor care decurg din drepturile pentru muzică, muzică ambientală, drepturile de autor dramatic etc, taxe care sunt raportate la teatrele bugetate sau la entitățile juridice care fac profit.

Teatru FiX 3

Lipsa unui buget atrage după sine adaptarea activităților pentru supraviețuire la mai multe tipuri de piețe economice. O producție teatrală consumă resurse, așadar finanțarea produselor culturale e făcută fie din fonduri publice sau organisme precum AFCN, fie din alimentație publică. Însă aceste aspecte stau în picioare doar în momentul în care se stabilizează fondurile din care se plătesc chiria spațiului, utilitățile și oamenii care muncesc într-un astfel de sistem.

La toate acestea se adaugă și faptul că, de obicei, în echipele teatrelor independente, sunt 3, 4, 5 oameni, de cele mai multe ori actori, care, în loc să facă ce și-au propus, adică teatru, se trezesc puși în situația de a face față unei piețe de organizare de evenimente sau în aceea de a administra un bar, o cafenea, sau în ambele, pentru că necesitatea inerentă a plății chiriei și utilităților te face să amâni o producție încă puțin, și încă puțin, până realizezi la un moment dat că te îndepărtezi de scopul inițial și 80% din timpul oamenilor din echipă e ocupat de gestionarea tuturor acestor nivele la care trebuie să facă față pentru a supraviețui. Este vorba de o inadaptare la o realitate care nu mai poate fi ignorată.

Ce fel de spectacole găzduiți în spațiu? Cum le selectați?

La FiX încurajăm și susținem libertatea de exprimare și cea de reprezentare. Așa că încercăm să găzduim cât mai multe forme de spectacol, dar în principal producții independente, fie că sunt create de liceeni sau de profesioniști. În selecția spectacolelor încercăm să nu ne îndepărtăm prea mult de direcția teatrului FiX, cea de reprezentare a textului nou de teatru, de dramaturgia contemporană, însă avem și proiecte care fac excepție de la această regulă, cum ar fi susținerea studenților facultății de Teatru care își doresc să își monteze examenele la noi sau FiXTeen, program dedicat găzduirii pieselor puse în scenă de liceeni, bazate pe texte din întreaga dramaturgie. De asemenea, datorită parteneriatelor cu celelalte teatre independente din țară, la FiX mai puteți vedea producții independente din Cluj, Timișoara, București, Târgu Mureș,Sibiu, Oradea atât de teatru, cât și de dans contemporan.

Teatru FiX 7

Pentru noi, textul nou de teatru înseamnă dialogul direct dintre autorul dramatic, performer, regizor, actori, scenograf, video artist și este un continuum comunicațional între artiști din diverse domenii care, prin diferite metode, construiesc forme spectaculare. La FiX s-au închegat în astfel de întâlniri echipe de creație autor dramatic – regizor care au generat spectacole precum Dreaming Romania, Pietre în buzunare, Stadiu mediu de degradare, Ce am ales să uit. Echipele de creație formate la FiX au colaborat și mai departe în proiecte, iar parteneriatul lor continuă și în ziua de azi în spații independente și nu numai, prin spectacole care certifică legătura stabilită.

Cum a reacționat comunitatea la inițiativa voastră?

Inițial, în 2012 când am apărut, lucrurile nu prea erau clare în definirea conceptului de teatru independent, era confundat cu café-teatrul sau cu teatrul de amatori și ne-am confruntat cu diferențe de percepție asupra conceptului pe care îl propuneam. Însă prin consecvența a aproape șase ani de activitate, prin produsele culturale propuse și prin evenimentele și artiștii susținuți, ideea noastră a început să capete contur și comunitatea ieșeană a început să cunoască genul de produs artistic pe care îl propunem. Azi putem să ne bucurăm spunând că s-a coagulat o comunitate artistică care înțelege ce dorim să facem și care ne susține în efortul de a dezvolta un spațiu atât de mare cum este Hala FiX.

Teatru FiX 8

Ce planuri de viitor aveți?

Spațiul Hala FiX este gândit pentru a fi sustenabil pe viitor, cu o structură de cazare, o structură de alimentație publică (cu bucătărie inclusiv), 2 săli de teatru, 2 săli de workshop, o structură de cazare pentru artiști invitați, regizori etc. și un atelier construcție decor. Însă, problema majoră este că spațiul își demonstrează utilitatea odată ce este funcțional, iar funcționalitatea depinde de autorizări și investiții în amenajare. Lucrurile sunt interdependente și din cercul acesta putem să ieșim doar cu un partener sau mai mulți care pot să își asume că vor să meargă alături de noi. Până găsim tipul acesta de parteneriat durabil noi luăm lucrurile pas cu pas.

Planul pe temen lung este acela de a crea o școală de teatru independent, pe termen mediu, de a stabili parteneriate cu spații similare din Europa și Statele Unite, iar pe termen scurt să găsim o formulă de finanțare solidă pentru a dezvolta spațiul la potențialul gândit de noi.

Sursă foto: Teatru FiX

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter