Cum se face educație sexuală pe segmente diferite de vârstă. Interviu cu un psihoterapeut

Care este rolul educației sexuale?

Miruna Stănculescu: Ei bine, aș vrea să încep cu rolul pe care nu-l are și consecințele absenței acesteia. Nu de alta, dar citesc tot felul de comentarii și opinii. Educația sexuală nu are ca scop sau consecință incitarea la sex. Și nici pierderea aparent mult prețuitei inocențe. Nici cu păcatul originar (ori de altă natură) nu are vreo legătură.  Lipsa educației sexuale poate avea legătură cu abuzul.

Numai dacă sunt conștient la orice vârstă de limitele comportamentului firesc, pot înțelege unde se termină inocența și unde începe abuzul, și doar deschiderea către discuții pe teme sexuale adaptate vârstei poate determina copilul sau adolescentul să discute și, deci, să nu ascundă adevăruri inconfortabile. Lipsa educației sexuale ne face să avem un loc fruntaș în Europa (bravo Romania!) la sarcini adolescentine.  Și sifilisul ne plasează pe locul  doi în Europa. Unul din patru tineri au o boală cu transmisie sexuală. Dintre tinerii activi sexuali (15-24 de ani), doar 46% folosesc prezervativul. Pe scurt, suntem un popor cu o educație sexuală deficitară, iar asta se vede.

La ce vârstă este indicat să abordăm tema sexualității în familie, cu copiii noştri?

Cum arată concurentele de la Survivor nemachiate. Imagini neretușate, în care apar sută la sută naturale / GALERIE FOTO

Recomandarea zilei

Miruna Stănculescu: Mulți dintre părinți nu sunt pregătiți să afle că venim pe lume ființe echipate cu instinct sexual. Sugarii ajung relativ repede să își dea seama că își pot produce plăcere. Sugarii cresc, iar complexitatea atingerii crește și ea. Și, uite așa, prima noastră conexiune cu sexul se află undeva prin bezna minții noastre, derivată din reacția parentală. Dacă mâna plasată în „locul rușinos” se lasă cu o scatoalcă sau cu panică parentală însoțită de ceartă sau pedeapsă, uite și prima lecție de educație sexuală care face legătura dintre sex și rușine, frică și vinovăție. Carevasăzică educația sexuală începe din fașă și, dacă vrem să fie una sănătoasă, e nevoie de informare și de o reacție firească față de sexualitatea copilului.

Care sunt mesajele diferenţiate pe grupe de vârstă în ceea ce priveşte sexualitatea? Ce ar fi bine să ştie un preşcolar, un şcolar, un adolescent?

Miruna Stănculescu: Primul lucru pe care are nevoie să îl învețe un copil este că manifestările sexuale (da, masturbarea intră în această categorie) sunt normale, dar au drept condiție intimitatea. Că nu mâna în pantalonași e o problemă, ci faptul că ești în văzul lumii. Adică un mesaj de genul „Nu e în regulă să faci asta în public”. Diferit de ce am suprins drept educație în Cișmigiu acum o vreme, unde o bunică amenința un copilaș de vreo trei ani cu mersul în iad pentru jucatul cu (citez) cocoșelul. Ceea ce mă duce la următoarul pas, adică denumirea corectă și anatomică a părților componente din care e format copilul, cu sexul lui cu tot. De altminteri, folosirea de eufemisme în desemnarea organelor sexuale nu are legătură cu inocența copilului, ci cu inconfortul părintelui. De asta o ureche o să fie întotdeauna desemnată ca atare, și un penis sau un vagin o să primească denumiri ornitologice de tipul cocoșel, cuc sau păsărică. Denumirea neutră și corectă a organelor sexuale face exact asta – normalizează discuțiile despre sex și neutralizează rușinea și vinovăția. Așa că, în momentul în care un copil e apt să afle că are nas, e la fel de apt să afle că are penis, scrot, vagin sau vulvă.

De pe la trei ani încolo, copiii încep să perceapă diferențele. Pot avea întrebări privind diferența dintre sexe sau diferențele în cadrul aceluiași sex. Tot în acest interval apare (sub o formă sau alta) și întrebarea „de unde vin copiii”. Și, vă rog din suflet, lăsați naibii povestea cu barza. Pentru majoritatea copiilor un răspuns de genul „o sămânță de la tata și un ou de la mama ajung în burta mamei și acolo se transformă într-un copil ” este suficient. Dacă mai are întrebări, e important să primească un răspuns adaptat vârstei lui, dar corect științific. Și dacă pe la vârsta asta prindeți odrasla jucându-se de-a doctorul, nu vă panicați. E doar curiozitate. E deci firesc să se lase fără panica (nu, cel mic nu o să devină obsedat sexual), ci doar cu explicarea limitelor care se aplică în atingerea celorlalte persoane. Adică momentul în care ajutați copilul să facă diferența între o atingere inocentă și una abuzivă.

Între 6 și 9 ani începe greul. Pentru că încep să apară întrebările cu conținut sexual. Întrebarea „de unde vin copiii” se transformă în „ce înseamnă să faci sex”. Am văzut adulți responsabili de bugete de milioane de euro, care făceau atacuri de panică în fața progeniturii cu atare curiozități. Ce e sexul oameni buni? O activitate pentru adulți, în primul rând.

Unii copiii se opresc aici, alții merg mai departe cu întrebările. Oricum ar fi, știți răspunsul. Copilul din fața voastră e dovada vie că știți mai mult decât el. Și da, cei mai deschiși o să vă întrebe și ce e sexul oral (cel mai probabil folosind apelativul mai de cartier). Nu leșinați. Nu urlați la el (sau ea) – „UNDE ai auzit asta?!”  sau „cum îndrăznești să mă întrebi așa ceva” Răspundeți-i. O formă de sex practicată de adulți. Cu accent pe adulți. Și pe denumirea „acceptată” a termenului, respectiv cea de sex oral.

Tot acum e și momentul să povestiți despre pubertate și despre schimbările ei. Și, atenție, un copil care nu întreabă nu e unul care nu e curios, ci unul care simțit sau intuit că discuțiile despre sex sunt tabu. Apropo, între 7 și 9 ani, copiii sunt expuși primului conținut pornografic. Deci, oricât v-ați băga capul sub preș, inocența e deja doar o fata morgana, sacrificată pe altarul internetului. Și, încă ceva important. Acesta e intervalul de vârstă în care se conștientizează atracția sexuală. Și aceasta nu e doar heterosexuală. Nu am loc să să povestesc aici ce înseamnă ca un copil să deschidă discuția despre o altă orientare sexuală (gay ori trans) într-o familie care crede că homosexualitatea e o boală, și deci se vindecă, și că familia tradițională e singura variantă „normală”.

Între 9 și 12 ani au nevoie să înțeleagă prin ce schimbări trec, fizic și emoțional. E momentul la care pubertatea începe să se simtă ca o călătorie într-un roller-coaster. Tot aici e momentul să discutați despre pericolul începerii activității sexuale de timpuriu. Despre cum apare o sarcină. Despre contracepție. Și despre etica sexului în care nimic nu e obligatoriu și nici nu poate fi condiționat de acceptare sau de continuarea relației de prietenie. Și, înainte să vă uitați la cea mică și să spuneți că bat câmpii, cam pe la vârsta asta încep să răspundă prin sondaje la „cum știi că te iubește un băiat”, cu „îți cere să îi faci sex oral”. Nu faceți greșeala să credeți că principiile și valorile se transmit genetic pentru că (din păcate sau din fericire, cum doriți) se transmit doar prin conversație explicită.

Ultima fază, cea de la 13 la 18 ani are drept mesaj  că „mult mai puțini dintre colegii tăi fac sex, comparativ cu cei care se laudă că au făcut asta”. La pachet cu o discuție serioasă despre bolile cu transmitere sexuală și despre mitul conform căruia vreun anume fel de sex te ține la adăpost de toate relele. Și despre sarcină se discută tot aici – despre obligativitatea prezervativului și despre responsabilitățile care vin la pachet cu începerea vieții sexuale. Și, nu în ultimul rând, despre diferența dintre sex și dragoste.

Care sunt motivele pentru care părinţii evită, în anumite cazuri, să abordeze în mod direct acest subiect cu proprii lor copii?

Miruna Stănculescu: Păi, aș fi vrut să pot măsura inconfortul celor care au citit răspunsul de la întrebarea anterioară. Cei care „au dat să leșine” sunt și cei care or să evite discuțiile. Nu pot să discut confortabil și firesc despre sex dacă eu, ca adult, nu sunt confortabil cu subiectul. În plus, ca popor, suntem praf la educație sexuală.

Care sunt motivele pentru care copiii evită, la rândul lor, să vorbească cu părinţii despre viaţa sexuală?

Miruna Stănculescu: După cum spuneam mai sus, un copil o să „știe” din fragedă pruncie, dacă poate sau nu discuta acasă despre sex. O să testeze terenul și, dacă simte că provoacă inconfort, își va găsi răspunsul la întrebări pe internet sau printre colegi. Nici Google și nici colegul de bancă nu or să se scandalizeze dacă întreabă „ce e un blowjob”.

Care sunt riscurile la care se expun copiii şi părinţii în acest context al lipsei de comunicare?

Miruna Stănculescu: Părinții sunt aproape singura sursă de unde copilul (adolescentul etc) poate afla întreg contextul în care se desfășoară sexul. Internetul este doar furnizor de informații tehnice, fie ele pornografice sau științifice. Cât despre colegi… Cei mai mulți dintre ei au, la rândul lor, părinți care nu discută deschis de sex. Așa că versiunea care va ajunge la copilul tău e o îmbinare, de cele mai multe ori nefericită, dintre pornografie, pseudoștiință și laudele nefondate ale celorlalți copii de vârsta lor. Și, credeți-mă pe cuvânt, nu vreți să știți unde se ajunge cu combinația asta. Contextul emoțional al sexului, cel etic sau cel firesc nu prea ajung în conversațiile dintre ei. De asta e nevoie de un adult. Pentru a corecta toate preconcepțiile și teribilismele legate de sex.

Există voci care spun că educația sexuală ar grăbi debutul vieții sexuale. Ce credeți despre aceste convingeri?

Miruna Stănculescu: Nu știu ce să spun despre voci. Nu orice posesor de voce știe și despre ce vorbește. De aceea, eu mă iau după studii. Și acestea se încăpățînează să susțină că adolescenții care au parte de discuții (parentale sau cu un alt adult) deschise despre sex își încep viața sexuală mai târziu și au un comportament sexual mult mai responsabil. Ceea ce, în lumina celor scrise mai sus, e o consecință logică.

Care sunt stereotipurile prezente în societatea românească în legătură cu educaţia sexuală?

Miruna Stănculescu: Unul dintre ele mai întâlnite e acela că a discuta despre sex înseamnă a acorda permisiunea pentru începerea vieții sexuale. Ce nu înțeleg părinții este că lipsa permisiunii parentale nu oprește adolescentul să facă sex, ci doar îl determină să ascundă că îl face. Informațiile corecte din punct de vedere emoțional, tehnic și medical au mai degrabă șanse să ajute la conștientizarea riscurilor și a responsabilității inerente unei vieți sexuale active.

Mai apoi, religia face casă proastă cu sexul. Cel puțin declarativ. Așa că e mult mai simplu să explicăm un viol sau vreo boală venerică drept o pedeapsă pentru păcat (vezi sex), decât ca o consecință firească a lipsei de educație sau etică sexuală.

Ultimul pe care o să îl menționez este cel al inocenței, pentru acesta din urmă fiind foarte greu de tras o linie între inocență (aducătoare de puritate) și naivitate (facilitatoare de abuz).

Cine ar trebui să ofere educație sexuală adolescenților?

Miruna Stănculescu: Un adult echipat cu (măcar) un minim de cunoștințe corecte și fără preconcepții (religioase ori de altă natură) despre sex, orientări sau minorități sexuale.

În ce măsură consideri oportună includerea în programa şcolară a unui curs obligatoriu de educaţia sexuală?

Miruna Stănculescu: Spuneam mai sus că noi, adulții, suntem praf când vine vorba de educație sexuală. Și cum credeți că am ajuns aici? Pentru că societatea s-a bazat pe discuția de tip „cum se înmulțesc albinele” din familie. Și ai crede că, odată ajunși la vârsta la care ne alegem singuri bibliografia, facem progrese… Dar nu e așa. Un tabu (odată instalat) e un gardian extrem de eficient al subiectului. Datoria societății este să asigure o educație corectă, indiferent de educația părinților. Așa că mie mi se pare nu oportună, ci obligatorie. Și dacă încă mai aveți dubii, reluați răspunsul de la prima întrebare.

Ce înseamnă o viață sexuală sănătoasă?

Miruna Stănculescu: Rolul sexului nu este doar acela de a popula planeta. Dacă ar fi fost așa ne-ar fi pierit cheful de sex de ceva vreme (vezi suprapopularea). Este un factor esențial în definirea unei vieți armonioase – de fiecare zi, de cuplu, de familie. Iar pentru asta e necesar ca sexul să fie generator de plăcere, de intimitate, de apartenență. Însoțit de responsabilitate, de cunoaștere. Și de deschiderea derivată din toate acestea.

Citește și:

Scrisoare deschisă pentru introducerea educației sexuale ca materie obligatorie în școli

Unica susține educația sexuală în școlile din România

Ce spun cifrele despre lipsa educației sexuale în România

Sursă foto: Shutterstock

gsp.ro

Anamaria Prodan a pozat fără haine pentru cel mai nou proiect » Iubitul ei, Ronald Gavril, a reacționat imediat

Urmărește-ne pe Google News