“Foreplay”, primul spectacol de teatru din România despre maternitatea timpurie. Interviu cu regizoarea Ozana Nicolau

Foreplay este un spectacol de teatru documentar care abordează tema naşterilor timpurii şi explorează condiţia vulnerabilă a tinerelor mame într-o societate care, pe de o parte, idealizează condiţia maternităţii, iar pe de altă parte, operează cu o percepţie stereotipizantă la adresa mamelor adolescente. Pentru cei care nu au apucat să vadă spectacolul, următoarea reprezentație va avea loc vineri, 25 mai, la Centrul de Teatru Educațional Replika.

În perioada mai 2016 – martie 2017, echipa proiectului Foreplay a realizat o cercetare extinsă cu experiențele unor mame adolescente din București, Urziceni, Vaslui și Ploiești. Demersul Ozanei Nicolau, regizoarea spectacolului, a pornit de la statisticile conform cărora 10% dintre mamele care nasc anual în România sunt minore.

Poveștile de viață descoperite în perioada cercetării au fost transpuse într-un spectacol, care aduce în lumină cauzele mai puțin discutate ce conduc la sarcinile minorelor: pe lângă lipsa unor programe susținute de educație sexuală, sărăcia extremă, există, de asemenea, problema abuzului, cauze psihologice precum transferul trans-generațional și modele culturale care fac din fenomenul nașterilor timpurii un fenomen extrem de complex.

Cum arată concurentele de la Survivor nemachiate. Imagini neretușate, în care apar sută la sută naturale / GALERIE FOTO

Recomandarea zilei

Am stat de vorbă cu Ozana Nicolau, regizoarea spectacolului Foreplay, despre experiența maternității la o vârstă fragedă și despre posibile soluții pentru diminuarea acestui fenomen în România.

De unde a apărut ideea spectacolului Foreplay?

Ozana Nicolau: Ideea spectacolului are o rădăcină ramificată. Pe de-o parte, sunt poveștile din copilăria mea: colege și prietene din cartier care au avut copii în adolescență și acest lucru a fost tratat ca o catastrofă (părinții le-au alungat de acasă sau adolescentele și-au întrerupt studiile). Am fost revoltată că răspunsul familiilor și al școlii la o situație deja dificilă a fost de a agrava criza.  Este evident că o bombă nu se dezamorsează amorsând alte bombe și totuși atunci, ca și acum, aceasta este reacția standard.

Pe de altă parte, m-a uimit atitudinea mass-media față de “copilul cu copii”. În ultimii anii, subiectul sarcinilor timpurii din România și defazarea față de situația din alte state UE (România este pe primul loc, din păcate) a captat din când în când atenția jurnalistilor. În majoritatea cazurilor, perspectiva era de a prezenta în detaliu tragedia prin care trec mamele minore, cu câteva referințe la neimplicarea statului, dar fără a chestiona rolul familiei, al situației economice.

Foreplay prezintă poveștile a trei mame adolescente, dar și pe cele ale părinților lor, tocmai pentru a-i îndemna pe spectatori să se gândească la propria relație cu familia. A vorbi despre sarcinile timpurii înseamnă de fapt a vorbi despre sexualitate – ori exact acesta este un subiect care sperie foarte tare și de aceea este și ocolit.

Cum vezi tu experienţa maternităţii la o vârstă fragedă?

Ozana Nicolau: Maternitatea la o vârstă fragedă este de multe ori o misiune imposibilă, cel puțin în România.

Oricum, experiența maternității nu e una ușoară la nicio vârstă. Este o transformare majoră care vine la pachet și cu satisfacții, dar și cu multe renunțări. Pe lângă încărcătura emoțională ambivalentă, mă gândesc la aspectele pragmatice: o mamă adultă are dreptul la doi ani de concediu maternal. O elevă are dreptul la 40 de zile de concediu post-natal. Ce se întâmplă dupa aceste 40 de zile? Cu cine rămâne copilul? Ori mama minoră rămâne acasă (deci renunță la școală), ori își găseste o bonă. Pentru multe fete aceasta e o situație fără ieșire.

Din punct de vedere cultural, mitul mamei perfecte acționează din plin în România, așa că și de la mamele adolescente există așteptarea de a face totul și tot ce e mai bine pentru copiii lor. In același timp, mamele minore sunt condamnate (de multe ori fățiș) pentru că au facut un copil prea devreme și li se transmite constant că nu pot să discearnă ce ar fi mai bine pentru copil. Suferim de o mare ipocrizie noi, ca societate: întâi le facem pe mamele minore să se simta vinovate și neputincioase, iar apoi ne mirăm că ele nu fac față.

Ar mai fi apoi și atitudinea părinților: mai întâi fetele nu sunt educate pentru a fi responsabile cu propriul corp (acesta este și motivul pentru care se ajunge la sarcini timpurii), iar după ce apare sarcina (și copilul), părinții, prin faptul că cer o maturizare forțată, “peste noapte”, a fetei, nu fac decât să pună o greutate prea mare pe umerii ei și astfel să încetinească procesul de asumare a responsabilității.

Experiența maternității la o vârstă fragedă ar putea fi mai ușoară (mai ales că un copil poate genera o motivație foarte puternică pentru mamă), dacă adolescentelor nu li s-ar repeta că au făcut o greseală, așadar dacă copilul nu ar fi asociat cu o greșeală și dacă li s-ar permite să ajungă la o rezoluție cu ele însele.

Care crezi că sunt cauzele care conduc către sarcini la vârste fragede în România?

Ozana Nicolau: Contează că nu se face educație pentru sănătatea reproducerii în școli? Sigur că da, însă acesta este doar vârful icebergului.  Primul pas este informația – este necesar ca adolescenții să știe cum se pot proteja de o sarcină și de boli cu transmitere sexuală, dar pasul urmator este ca tinerii să fie și responsabili: în cuplu și față de propriul corp. Cele câteva ONG-uri care desfășoară activități de educație pentru sănătatea reproducerii în școli pun mult accent pe ideea de luare a deciziilor în mod asumat și de conștientizare a tuturor implicațiilor pe care le presupune apariția unui copil.

Aș remarca, însă, că primul model pe care îl au copiii este familia. Suntem o țară în care 1 din 4 femei a fost agresată fizic sau sexual de partenerul de viață, cel puțin o dată. Peste jumătate dintre adolescenți vin din familii în care au fost martori sau au suferit direct violența domestică. Câți dintre acești adolescenți vor avea un comportament responsabil? Vor lua decizii ținând cont de interesul ambilor parteneri? Chiar și în familiile unde nu există violență domestică, există trecutul comunist care a tabuizat domeniul sexualității. Dacă pentru părinți sexualitatea este un subiect închis, probabil le va fi greu să discute onest cu copiii lor despre ce presupune viața sexuală.

Dacă există și informație și responsabilitate, ajungem la bani:  adolescenții trebuie să aibă acces la mijloace contraceptive. Pentru o parte a adolescenților din orașe, câteva zeci de lei pe lună sunt o sumă pe care o pot strânge, dar pentru adolescenții din mediul urban sărac și din mediul rural – nu e deloc așa.

Statisticile spun că în România 1 din 10 copii este născut de o mamă minoră. Care crezi că ar fi soluţiile pentru diminuarea acestui fenomen?

Ozana Nicolau: Până în 2007 USAID a oferit în România contracepție gratuită – a fost o măsură extrem de accesată de românce. Această măsură ar putea fi reluată de statul român, în combinație cu (re)deschiderea unor cabinete de planificare familială. Nu e obligatoriu ca educația pentru sănătatea reproducerii să se desfășoare în scoli, dar ar fi normal să existe o sursă de informații corecte la care adolescenții să poată ajunge.

Ar fi important pentru adulți să își poată recunoaște și accepta propriile experiențe legate de sexualitate, să reflecteze asupra relațiilor cu părinții lor și a modelelor de masculinitate și feminitate pe care le-au preluat de la aceștia și pe care le transmit (inconștient) copiilor lor. E vorba aici de un demers de terapie psihologică și în mod cert acest lucru este strâns legat de nivelul de trai (la scară macro, nu știu dacă este o soluție viabilă pentru Romania).

Ar fi de mare ajutor dacă s-ar vorbi mai nuanțat și mai deschis despre sexualitate, dacă ar exista, poate, o continuare a mișcării #metoo și legat de alte aspecte ale sexualității. Și nu în ultimul rând, ar fi nevoie de o campanie de conștientizare a bărbaților și băieților asupra faptului că responsabilitatea pentru conceperea unui copil aparține în egală măsură ambilor parteneri.

Ce te-a impresionat cel mai tare în procesul de documentare pentru spectacol?

Ozana Nicolau: Cea mai dureroasă întâlnire a fost cu o fată de 16 ani care tocmai născuse al treilea copil. Povestea ei e povestea multor fete din mediile sărace: nu e o regulă, dar adesea, când părinții se zbat să supraviețuiască de la o zi la alta, scoala nu mai e o prioritate; copiii nu sunt sprijiniti de părinți să învețe și nici nu li se acordă atenție, nevoile lor de relaționare și afecțiune sunt ignorate.  Așa se întâmplă că fetele își caută o nouă familie, sperând că, alături de iubiții lor, (de aceeași vârstă sau cu 10-15 ani mai mari) să fie mai fericite și mai luate în seamă, decât alături de părinți.

Am întâlnit, însă, și situația inversă – fetele nu vor să plece din familie, dar sunt măritate. Unul dintre personajele principale din spectacol este o fată (prezentă pe scenă prin intermediul inteviurilor), pe care părinții au măritat-o la 12 ani. Pare inimaginabil în România anului 2018, și, totuși, se întâmplă. Aceasta adolescentă a avut noroc, după cum mărturisește chiar ea, pentru că soțul și familia acestuia au avut mult mai multa grijă și respect față de ea, decât părinții ei.

M-am gândit îndelung și la faptul că femei care au fost mame adolescente în urmă cu 15 sau chiar 20 de ani încă ezită să vorbească despre acea perioadă și că rușinea care a însoțit atunci experiența maternității persistă și după atâta timp.  Cred că merită să ne gândim la asta atunci cand ne vom întâlni cu o mamă adolescentă, să realizăm că orice cuvânt spus acum poate rămâne cu ea ani întregi.

Crezi în rolul emancipator al teatrului? Cum crezi că ar putea contribui spectacolul Foreplay la conştientizare şi schimbarea mentalităţilor?

Ozana Nicolau: Arta e ca sarea. Arta nu poate schimba peste noapte “rețeta” societății noastre, pentru că nu are instrumentele necesare (acele instrumente sunt destul de mult în sfera politică). Așadar, ingredientele de bază rămân aceleași, dar arta poate face diferența între fad și cu gust, între amorțit emoțional și prezent, alert, viu, implicat.

Teatrul poate, în primul rând, să îi facă pe spectatori să se pună în papucii personajelor din fața lor. Și să te pui în locul altcuiva e mare lucru, pentru că înseamnă să întelegi și să simți ce trăiește acea persoană. Pe lângă conștientizare, teatrul poate să aducă încă ceva – mult mai prețios – poate să aducă empatie.  Despre mentalități, sunt rezervată. Mentalitățile sunt țapul ispășitor pentru tot ce nu merge bine, e foarte ușor să spui – din cauza mentalității cutare se întâmplă cutarică lucru, dar cum ajungem să schimbăm credințele e ceva ce ne scapă printre degete.

Ce pot să sper este ca atitudinea față de mamele minore să se schimbe. Fără a vrea să minimizez consecințele sarcinilor timpurii, a avea un copil la o vârstă mică nu este sfârșitul lumii. Din păcate, adesea, cei din jurul mamei adolescente se comportă ca și cum ar fi sfârșitul lumii. Foreplay este și despre cum se raportează la experiența maternității timpurii toți ceilalți în afară de mamă, despre faptul că e mai ușor să dai sentințe sau să te sustragi decât să ajuți.

M-aș bucura ca, după ce văd Foreplay, data următoare când spectatorii vor întâlni o adolescentă însărcinată se vor gândi să o sprijine (chiar și o vorbă bună poate însemna enorm) sau măcar să își păstreze (pre)judecățile pentru ei.

Pentru că am amintit de sfera politicului, arta nu e pistolul sau glonțul, dar poate fi declanșatorul. Împreună cu World Vision și Programul Mame pentru Viață, Viață pentru Mame am țintit autoritățile și am avut o reprezentație la Teatrul Național din București unde au fost invitați deputați, senatori, consilieri parlamentari și prezidențiali, autorități locale, medici, moașe, activiști și educatori. O parte din invitați cunoșteau prea bine tema, pentru alții a fost prima dată când au intrat în contact cu ea și (sper eu) ca au dus mai departe vorba.  Așa că acest efect al teatrului, de a face vizibile chestiuni ignorate până la acel moment, este valoros.

Ozana Nicolau este licențiată a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale București – secția regie film și absolventă a programelor Berlinale Talent Campus și Locarno Summer Academy. Între prieteni, filmul ei de absolvire, a fost prezentat și premiat în 15 festivaluri internaționale de film precum Tampere IFF, ISFF in Drama Greece, Karlovy Vary, iar Foreplay reprezintă debutul în regia de teatru. 

Echipa Foreplay: Text și regie: Ozana Nicolau, Cu: Ioana Anastasia Anton, Voica Oltean, Mihaela Rădescu, Viorel Cojanu, Muzica: Diana Miron, Mișcare: Silvia Călin, Scenografie: Mălina Ionescu, Video: Elena Găgeanu, Light design: Radu Apostol

Foto: Elena Ionescu si de Alexandra Iancu

gsp.ro

Anamaria Prodan a pozat fără haine pentru cel mai nou proiect » Iubitul ei, Ronald Gavril, a reacționat imediat

Urmărește-ne pe Google News