Mădălina Constantin, actriță: “Dacă tu nu iubești ce faci, este foarte greu să ceri acest lucru altcuiva”

Mădălina Constantin a absolvit UNATC, iar în 2003 a obținut o bursă la Academia Națională de Arte Dramatice din Paris. De atunci și-a împărțit cariera între teatru, televiziune și film, între București și Paris. A jucat în “Praf de pușcă, trădare și complot” regizat de Gillies Mackinnon pentru BBC, iar în 2008 a cunoscut-o pe Fanny Ardant și a jucat în primul lungmetraj al acesteia, “Cenușă și sânge”. În 2013, a primit premiul pentru cea mai bună actriță în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Clermont-Ferrand, pentru rolul din “Singurătăți”, de Liova Jedlicki.

Ada Galeș, Bogdan Dumitrache și Mădălina Constantin

Cum te-ai hotărât să devii actriță?

Cum arată concurentele de la Survivor nemachiate. Imagini neretușate, în care apar sută la sută naturale / GALERIE FOTO

Recomandarea zilei

Mădălina Constantin: Este o poveste foarte lungă. A început demult, în sensul că m-am hotărât foarte devreme. Vedeam filme vechi la televizor, eram pur și simplu încântată de toate acele actrițe de la Hollywood și mă gândeam că așa mi-aș dori să fiu când o să fiu mare, nu să stau în bucătărie și să gătesc. Tot timpul mă jucam, îmi inventam personaje, după ce se terminau filmele de la televizor împărțeam cu sora mea rolurile și continuam povestea. Când avem 10-12 ani, îmi amintesc că mă închideam în baie și stăteam acolo ore în șir. Îmi făceam rochii din diferite lucruri pe care le găseam prin casă, mă machiam, îmi imaginam un personaj și la un moment dat auzeam vocea mamei mele care îmi amintea că stătusem în baie prea multă vreme: „Mădălina!!!”. Mi-a fost limpede că asta îmi doresc să fac, așa că la 17 ani am plecat de acasă și am venit la București să mă pregătesc pentru facultate.

Cum îți imaginai profesia de actriță când erai mică și cum o vezi acum, după ani de experiență?

Mădălina Constantin: Profesia mea este din ce în ce mai interesantă, asta e cert. Când am început, nu înțelegeam totul, evident înveți multe lucruri în școală, dar cred că cel mai mult înveți jucând, trecând prin experiențe. Nu mi-am imaginat că va fi ușor, dar nu înțelegeam procesul, la început lucrurile veneau mai degrabă din instinct, iar încetul cu încetul, când începi să construiești personaje, apelezi la resurse diferite din tine. Fiecare experiență a schimbat felul în care văd această meserie. Meseria mea atinge tot mai mult zone ale ființei mele care îmi sunt încă necunoscute și mă determină să lucrez din ce în ce mai mult cu eul meu, parcă din ce în ce mai profund.

Ada Galeș și Mădălina Constantin

Joci și în teatru și în film. Ce-ți place mai mult?

Mădălina Constantin: Îmi plac amândouă, pe undeva munca e aceeași, chiar dacă forma e diferită. În momentul acesta din viața mea prefer filmul, deși tocmai am terminat două proiecte superbe de teatru, pe care le-am făcut cu mare drag. Ce-mi place la film este intensitatea. Lucrezi mult timp înainte, acumulezi, acumulezi, iar în momentul în care se filmează, iei din grămada asta pe care ai construit-o ca și cum ai lua cu un buldozer. E o intensitate foarte mare pe platou. La teatru, îmblânzești lucrurile prin perioada de repetiții care este mai lungă, ai mai întâi o avanpremieră, apoi premiera și turneele. Am foarte mari emoții și când filmez, și când sunt pe scenă, dar când sunt pe scenă, câteodată tracul dinainte este absolut îngrozitor. În asta stă dificultatea teatrului – că indiferent cum te simți în seara respectivă, publicul e în sală și așteaptă de la tine să fii la fel de bun și să dai tot ce poți. La film, poți să spui eventual că vrei să te oprești cinci minute să tragi aer în piept, la teatru nu poți să faci asta.

Cum a fost pentru tine să lucrezi în echipa „Un om la locul lui”?

Mădălina Constantin: Pentru mine a fost un rol foarte important, rolul Soniei este unul complex, dificil, pentru că ea se află într-o situație extraordinară prin care puțini oameni trec. Așa cum am mai spus, mi s-a părut normal să văd mai întâi cine era Sonia înainte de accident, ca să pot să înțeleg ce a pierdut, deci ce simte ea după accident. Sonia este o luptătoare, o femeie puternică, independentă și fără prejudecăți. Dar accidentul o aduce într-o relație de dependență față de ceilalți, mai ales față de soțul ei, de care se simte atașată, dar pe care nu îl mai iubește. Mai mult de atât, accidentul o face să nu se mai simtă un om întreg, un om la locul lui și, mai ales, femeie.

Mădălina Constantin

Am repetat destul de mult, mai ales scena în care sunt în scaun cu rotile, pentru că erau dificultăți tehnice și trebuia să facem în așa fel încât să păstrăm și prospețimea actoriei și să ajungem tehnic la ceea ce ne doream. Au fost filmări grele, în afară de scena accidentului am filmat numai noaptea, la spital, într-un spital adevărat, cu pacienți adevărați, deci trebuia să avem grijă, să nu facem prea mult zgomot, să nu deranjăm. În același timp, faptul că am jucat într-un spațiu real ne-a ajutat la o anumită concentrare. Bogdan Dumitrache este un super partener, un partener foarte generos, consider că am lucrat bine împreună și sunt foarte încântată de experiența asta.

În afară de actorie, în ce fel de proiecte te mai implici?

Mădălina Constantin: Mai nou am început să scriu pentru film. Am scris câteva scurt-metraje, iar unul dintre ele și-a găsit un producător în Franța și sper să găsim unul și în România, pentru că filmul se petrece 80% aici. Este un film despre integrarea în viața cotidiană a violenței ca o banalitate. În paralel, am început un proiect de teatru destul de mare și ambițios, o trilogie în regia Alexandrei Badea, care abordează teme politice.

Care au fost provocările pe care le-ai întâmpinat în traseul tău artistic și ce le-ai sfătui pe actrițele care se află la început de drum?

Mădălina Constantin: La început mi-a fost mai greu pentru că în Franța este o cultură foarte diferită de a noastră. Mi-a luat foarte mult timp să înțeleg care sunt codurile, iar societatea franceză este una care funcționează foarte mult pe coduri. Chiar dacă le vedeam și înțelegeam, a durat mult timp să le integrez și să devin sinceră făcând apel la ele. Iar sinceritatea este extrem de importantă în această meserie, nu poți să fii actriță fără sinceritate, iubire și pasiune față de ceea ce faci. Actrițelor aflate la început de drum le-aș spune să iubească ceea ce fac. Pentru că dacă tu nu iubești ce faci, este foarte greu să ceri acest lucru altcuiva.

Foto: Ionuț Macri

gsp.ro

Anamaria Prodan a pozat fără haine pentru cel mai nou proiect » Iubitul ei, Ronald Gavril, a reacționat imediat

Urmărește-ne pe Google News