Prostituatele românce din Italia au ieșit la treabă cu măști și gel dezinfectant

De Unica.ro, pe Ultimul update Joi, 28 mai 2020, 17:09

Prostituatele românce din Italia au reînceput munca odată cu ridicarea restricțiilor de circulație, ele revenind pe marginea drumurilor echipate cu măști și gel dezinfectant.

Apariția prostituatelor a fost observată de reporterii de la Quotidiano Italiano. Acestea – majoritatea românce sau femei venite din estul Europei – au fost văzute pe drumul provincial Adelfia Rutigliano, care este considerat „unul dintre cele mai mari supermarketuri sexuale din zona Bari”.

Jurnalistul Antonio Loconte de la Quotidiano Italiano a explicat, potrivit Digi24: „În această dimineață am numărat în total zece femei, aceleași prezente înainte de impunerea restricțiilor. În general sunt românce, sau fete venite din estul Europei care își scot corpul la vânzare pentru câțiva euro”.

Jumătate dintre prostituate ar purta mască, iar în geantă ar avea, pe lângă prezervative, una sau două sticle de gel dezinfectant, pentru a reduce riscul de contaminare cu noul coronavirus, după cum arată cotidianul italian. În timpul zilei, ele stau pe stradă. După ora 19, se retrag în apartamanetele lor din Bari, unde susțin că nu există niciun pericol și că este la fel de curat ca la hotel.

Una dintre prostituate a zis: „Nu putem să stăm fără să muncim, este viitorul nostru în joc. Folosiți întotdeauna prezervativul, masca și igienizați-vă mâinile înainte și după actul sexual”.

Foto: Quotidiano Italiano

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter