Cazul gemenilor morţi în aceeaşi zi: Dosar penal pentru ucidere din culpă

Ultimul update Vineri, 14 februarie 2020, 13:52

Conducerea Spitalului de Pediatrie face verificări în cazul bebeluşilor gemeni născuţi prematur care au murit, joi, în Braşov.

Liviu Muntean, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Pediatrie din Braşov a declarat, potrivit mediafax.ro, că tot personalul medical care s-a ocupat de cazul micuţilor care au murit la spital urmează să fie audiat.

„Trebuie să ne lămurim de ce”

„Este o anchetă, o cercetare. Stăm de vorbă cu personalul care s-a ocupat de pacienți. Cel care a ajuns joi era într-o stare bună. A fost adus preventiv, nu a venit că avea o simptomatologie. L-au adus preventiv după ce celălalt bebeluș a murit dimineața. Brusc, la două ore de la internare, a intrat în stop cardiorespirator”, a declarat  Liviu Muntean.

Cei doi bebeluşi s-au născut prematur şi au fost internaţi în cursul lunii februarie în urma unor afecţiuni respiratorii. La doar câteva zile după externare, cei doi bebeluşi de două luni şi jumătate au decedat, unul acasă, iar celălalt, joi, la spital.

După constatarea decesului, procurorii din Rupea au început cercetările pentru uciderea din culpă a copiilor.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Braşov, poliţiştii au fost sesizaţi, în cursul zilei de joi, că un copil în vârstă de două luni şi juumătate a încetat din viaţă în dmiciliul său din localitatea Apaţa.

„La fața locului a intervenit un echipaj medical care a constatat decesul, cadavrul fiind preluat și transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Brașov pentru efectuarea autopsiei și stabilirii cauzei reale a decesului. Ulterior, la data de 13.02.2020, în jurul orei 16.00, IPJ Brașov a fost sesizat de către reprezentanți ai Spitalului de Copii Brașov cu privire la faptul că sora geamănă a minorului anterior menționat, a fost adusă la această unitate medicală în jurul orei 12.15, decedând la scurt timp după ce a fost adusă”, a transmis IPJ Brașov.

sursa foto: 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter