Părintele Constantin Necula, despre Sfânta Maria Mare: „Maica Domnului aduce iubirea întrupată”

De Oana Savin, pe
Miercuri, 15 august, creștinii prăznuiesc Adormirea Maicii Domnului, cunoscută popular ca Sfânta Maria Mare. Părintele Constantin Necula a vorbit despre frumusețea acestei sărbători, una din cele mai mari din an.

Maica Domnului plinește proorocirile și aduce în mijlocul unei lumi de ură, iubirea întrupată. Poate de aceea Adormirea Maicii Domnului este un praznic mereu actual”, a afirmat părintele Necula pentru Libertatea.

Înmormântarea, prilej de bucurie?

O înmormântare, prilej de bucurie? Mereu paradoxal, creștinismul ne surprinde și prin Praznicul Adormirii Maicii Domnului. Un soi de oază de sensuri în marasmul de tulburări de acum, dintr-o țară ce și-a uitat rostul în Dumnezeu. Se spune – o spun istoricii și cunoscătorii literaturii și artei Occidentale – că îndată după Cruciada a IV-a (1202-1204), cavalerii, nu foarte mândri de uciderea din culpă a grandorii Constantinopolului, au adus în iconografia occidentală imaginea unei femei cu totul speciale. Icoana o arată moartă, întinsă într-un pat, înconjurată de chipurile îndurerate ale Apostolilor. În dreptul sicriului său, însă, Hristos Domnul ținea în brațe, înfășurat în alb imaculat, ca într-un ștergar de lumină, sufletul ei. Copilul ținea, ca pe un copil, sufletul celei ce-i dăduse trup printre oameni. Developarea uimitoarei icoane va ajunge la noi prin grija celui ce avea să realizeze mozaicurile Mănăstirii Chora, din Constantinopolul, ajuns Istanbul”, a mai spus părintele.

Citește și: Rugăciunea către Fecioara Maria care se rostește de Izvorul Tămăduirii

Când vorbim despre Maica Domnului, vorbim despre mame

„Evlavia unei femei, Maria Ducaenas, la 1077-1081, dăduse prima formă unui astfel de turn de lumină și luciditate duhovnicească, din care aveau să se hrănească nădejdea de iubire a atâtor mame. Pentru că, la miez de august, despre mame vorbim, despre femeie ca răsad al credinței, înflorire a nădejdii și rod al iubirii. Este sărbătoarea maternității, care nu trece odată cu creșterea copiilor, ci se desăvârșește cu fiecare ceas ce ne apropie, ca oameni, de moarte. Căci mama, cu cât se apropie de plecarea în veșnicie, nu e mai puțin mamă decât ne-a fost atunci când, prin poarta de carne și sânge a trupului ei, am intrat în viață”, a explicat el.

Adormirea Maicii Domnului, un praznic mereu actual

„Emoționanta  frumusețe a tandreții, pentru care merită să postim, să ne ascuțim simțul ascultării cuvântului lui Dumnezeu ca să înțelegem în ce mod ea, Maica Domnului, plinește proorociile și aduce în mijlocul unei lumi de ură, iubirea întrupată. Poate de aceea Adormirea Maicii Domnului e un praznic mereu actual. Dacă nu mă credeți, priviți atent în jur”, a precizat părintele Constantin Necula.

Violențele împotriva mamelor și copiilor, cele mai odioase crime

Părintele a vorbit și despre violențele împotriva mamei și copilului, care au loc tot mai des în România, pe care le-a catalogta ca fiind „crime odioase”.

„Tot mai des apar în iconografia lumii în care trăim zâmbete de copii și tristețile lor, ucigătoare deseori, mamele cu pruncii lor în brațe fiind parcă ultima redută de lumină care ne mai aduce aminte că suntem oameni. Nu pentru că așa ne spun legile, ci pentru că așa este în chip real. Dintre multele răniri de sens la care asistăm, umilirea maternității, violența împotriva mamei și copilului, privarea de dragoste și de minimul necesar vieții a mamei și copilului ne apar drept cele mai odioase dintre crime. Cum redarea zâmbetului copilului, încurajarea femeii de a avea copii, uneori prin încurajarea lucidă a adopției, sprijinul descoperirii în bărbat a unui partener de viață, echilibrat și susținător al autonomiei în iubire, rămân marile biruințe ale darului care ne este viața”, a subliniat părintele.

Citește și: Sfânta Maria 2018: Tradiții și obiceiuri în această zi de sărbătoare

Fecioara Maria, model emoționant de entuziasm responsabil

„La mijlocul verii prăznuim maternitatea și fecioria deopotrivă, curăția unui om, Maica Domnului, devenit receptacol Harului Întrupării lui Hristos. Cum se va fi simțit copila aceea din Nazaret dinaintea unei astfel de misiuni? Identificăm în câteva episoade. Bunavestire și momentul întâlnirii cu verișoara sa, Elisabeta. Deloc morocănoasă ori instabilă în acceptare, dispusă să accepte ajutorul lui Dumnezeu, gata să înfrunte o lume întreagă pentru Pruncul său. Mie, personal, mi se pare un model emoționant de entuziasm responsabil. Primește un Dar care ne depășește pe toți și știe, prin conlucrare cu Dumnezeu, cum să-l gestioneze. Ca orice mamă, are pe Dumnezeu de partea ei și știe să fructifice aceastaI”, a arătat părintele.

De ce este frumoasă ziua înmormântării Fecioarei Maria

„De aceea e frumoasă ziua Înmormântării Ei. E asemeni ridicării unei perdele uriașe, așezată peste frica noastră de moarte. Maica Domnului ne îndeamnă să nu ne fie frică să înviem. Ea știe cine este Învierea. Și a ținut să o aducă în lume, iar la plecarea Lui din lume, să fie lângă El, Iisus Hristos. Iar Domnul prețuiește Maica Sa. Fiecare avem de învățat din icoana aceasta în ce mod, plecând de lângă noi, părinții noștri sunt parte de Veșnicie. Întru Adormirea sa, Maica Domnului umple așteptarea morții de sens. De sensul Învierii”, a încheiat părintele Constantin Necula.

Sursă foto: Libertatea

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter