Postul Sfintei Marii. Ce trebuie să faci înainte de Sfanta Maria Mare sau Adormirea Maicii Domnului

De Oana Savin, pe Ultimul update Vineri, 14 august 2020, 16:09
Postul Sfintei Marii, cunoscut în popor și sub denumirea de Postul Sântmariei începe pe 1 august și are o durată de două săptămâni, până pe 15 august.

Acesta este un post care îi pregătește pe creștini pentru cele două mari praznice din luna august: Schimbarea la Față ce are loc pe 6 august și Adormirea Maicii Domnului, de pe 15 august.

Postul Sfintei Marii

Postul Sfintei Marii este un post aspru, Biserica Ortodoxă cerând creștinilor să ajuneze până la ora 15:00, în zilele de luni, miercuri și vineri. După această oră trebuie consumată doar mâncare uscată.

Marțea și joia se mănâncă fără ulei, iar sâmbăta și duminica este dezlegare la untdelemn și vin. Preoții au explicat de mai multe ori în trecut că faptul că ni se cere să mâncăm fără ulei este tocmai pentru ca trupul nostru să fie mântuit împreună cu sufletul pe perioada acestui post.

Există rânduiala ca împreună cu slujba Vecerniei să se săvârșească și cele două Paraclise ale Fecioarei Maria, în ajunul praznicului, Prohodul maicii Domnului.

Acest post nu înseamnă înfrânare doar de la anumite alimente, ci și de la tot ce îi desparte pe creștini de Dumnezeu.

Tradiții în Postul Sfintei Marii

Fiind o sărbătoare foarte veche, în jurul ei au apărut mai multe tradiții și obiceiuri, însă unele s-au pierdut de-a lungul timpului.

Potrivit tradiției, în dimineața de Sfânta Marie Mare, femeile merg la biserică și împart struguri, prune și faguri de miere. Apoi, ele merg la cimitir și tămâiază mormintele.

În această zi, fetele poartă o plantă numită „năvalmnic”, care are puterea să aducă pețitori. Țăranii care avea vii mari obișnuiau să tocmească paznici.

De pe 15 august se deschidea, în satul tradiţional, un important sezon al nunţilor, sezon care ţinea până la intrarea în postul Crăciunului. Tot acum se deschid târgurile şi iarmaroacele.

Perioada dintre cele doua Sântămarii, Sântămăria Mare (15 august) si Sântămăria Mică (8 septembrie), era considerată perioada cea mai potrivită pentru semănăturile de toamnă.

Dacă în apropierea zilei Sfintei Mării înfloreau trandafirii, era un semn că toamna va fi lungă. În sudul ţării se angajau pândarii la vii şi se montau sperietorile împotriva păsărilor.

Ce să nu faci în Postul Sfintei Marii

În cele două săptămâni, credincioșii ortodocși se abțin de la unele produse alimentare și sunt nevoiți să urmeze niște reguli mai stricte.

Astfel, pe durata postului nu ai voie să consumi untdelemn și vin, în faraă de zilele în care există dezlegare. De asemenea, nu este voie să consumi pește, în acest post existând o singură dezlegare la pește, mai exact pe 6 august, când prăznuim Schimbarea la Față a Domnului pe Muntele Tabor.

De asemenea, preoții recomandă ca, în această perioadă de post, să fie citită zilnic rugăciunea “Paraclisul Maicii Domnului”.

Rugăciune Postul Sfintei Marii

În toată această perioadă este bine să rostiți următoarea rugăciune:

„Către Născatoarea de Dumnezeu, acum cu osârdie să alergăm noi păcătoșii și smeriții și sa cădem cu pocaință, strigând din adâncul sufletului: stăpână, ajuta-ne, milostivindu-te spre noi; grăbește că pierim sub mulțimea păcatelor; nu intoarce pe robii tăi deserți, ca pe tine singura nădejde te-am câştigat”, este rugăciunea pe care creştinii ortodocşi o spun în fiecare zi în timpul postului Adormirii Maicii Domnului.

Sursă foto: 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter