10 lucruri pe care nu le știai despre fostul Principe Nicolae

De Oana Savin, pe
Nicolae Medforth-Mills este fiul principesei Elena a României și nepotul regelui Mihai I. Acestuia i s-a retras titulatura de principe al României în anul 2015 și calitatea de succesor la tron din cauza „comportamentului neadecvat și nedemn pentru un reprezentat al Casei Regale”, după cum anunța la momentul respectiv Familia Regală.

Fostul Principe Nicolae, după o relație pe care a avut-o cu o tânăra în Marea Britanie, țară în care acesta a locuit o bună parte din viață, s-a reîntors în România unde se presupune că s-a iubit cu Nicoleta Cîrjan, o colegă cu care împărțea aceeași pasiune, ciclismul. Aceasta a rămas însărcinată, însă Principele Nicolae nu a dorit să recunoască copilul, decât în urma unui test de paternitate, test pe care, însă, Nicoleta Cârjan l-a refuzat. Se pare că acesta a fost motivul fundamental ce l-a determinat pe Regele Mihai să-i retragă drepturile și titulatura regală.

10 lucruri pe care nu le știai despre fostul Principe Nicolae

  1. A primit titlul de Principe al României în anul 2010, când avea 25 de ani și l-a pierdut cinci ani mai târziu, în 2015
  2. Primele luni de viață le-a petrecut făcând naveta între Elveția și Sudan, unde tatăl său lucra ca profesor în cadrul ONU
  3. A luat lecții de călărie, iar la vârsta de 14 ani s-a înscris la o școală cu internat în care exista o ierarhie strictă. A participat la parade și a efectuat o serie de exerciții militare, aceasta fiind un fel de școală premilitară.
  4. A făcut parte din echipa Royal Air Force, unde s-a pregătit în mânuirea armelor și a avioanelor.
  5. A fost poreclit de profesoara de franceză „Pisica de Chesire” deoarece era mereu cu zâmbetul pe buze
  6. A moștenit pasiunea pentru mașini de la bunicul său, Regele Mihai I, având posibilitatea să conducă peste 100 de vehicule diferite
  7. A învățat să joace golf de la bunica sa, Regina Ana, cu care obișnuia să meargă și la pescuit
  8. A vizitat România pentru prima dată în 1992, când avea șapte ani
  9. A pedalat peste 1000 de kilometri, traversând 13 județe, din Sighetu Marmației până în Constanța, într-un tur ciclist caritabil ce avea ca scop promovarea lecturii la nivel național.
  10. A urmat cursurile universitare ale Colegiului Royal Holloway din Londra, unde s-a specializat în management

Nicolae Medforth-Mills se va căsători religios cu Alina Maria Binder la 30 septembrie, în Sinaia. Acesta a rugat-o pe mătușa sa, principesa Margareta, să îi fie nașă de cununie. La eveniment au fost invitate mai multe personalități și fețe regale din întreaga lume.

Citește și: Primele declarații ale fostului Principe Nicolae despre nuntă. Unde va avea loc evenimentul

Citește și: Principele Nicolae, dezvăluiri de ultimă oră despre nuntă

Sursă foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter