Actor din „That ’70s Show”, acuzat că a violat trei femei

De Oana Savin, pe
Actorul Danny Masterson, cunoscut din celebrul serial „That '70s Show”, a fost reținut de poliție, fiind acuzat că a violat trei femei. Faptele sale ar fi avut loc între anii 2001 și 2003. 

Masterson este acuzat că a violat o tânără de 23 de ani pe care ar fi invitat-o în casa sa din Hollywood Hills, cândva între octombrie și decembrie 2003, potrivit New York Times.

De asemenea, actorul este acuzat că a violat două femei în vârstă de 28 de ani în anul 2001, în aceeași casă din Hollywood Hills.

Danny Masterson, în vârstă de 44 de ani, riscă acum o sentință maximă de 45 de ani de închisoare, dacă este găsit vinovat. Acesta se confruntă cu trei capete de acuzare de viol.

„Domnul Masterson este nevinovat și suntem siguri că va fi absolvit de orice vină, atunci când toate probele vor fi scoase la iveală și martorii vor avea ocazia să depună mărturie”, a afirmat avocatul actorului pentru CNN.

Bărbatul a fost arestat miercuri și eliberat după câteva ore, după ce a plătit o cauțiune în valoare de 3,3 milioane dolari.

Danny Masterson l-a interpretat pe Steven Hyde în serialul „That ’70s Show” între 1998 și 2006 și a jucat în comedia „The Ranch” înainte de a fi concediat în anul 2017.

Vezi în Galeria FOTO mai multe imagini cu Danny Masterson.

Sursă foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter