Actorul Vladimir Găitan a murit. „A lăsat teatrul și filmul românesc, pe noi toți, mult mai singuri”

De Adelina Duinea, pe

Vladimir Găitan a murit marți, 10 noiembrie, la vârsta de 73 de ani. Diagnosticat în urmă cu mai bine de 30 de ani cu o formă de cancer al sângelui, actorul trăia fiecare zi ca și cum ar fi fost ultima.

Actorul Vladimir Găitan a murit. „A lăsat teatrul și filmul românesc, pe noi toți, mult mai singuri”

„Simt că sfârșitul îmi e aproape”, declara pentru Click!, recent. Vestea decesului a fost dată de actorul Vlad Rădescu, în mediul online.

„Vladimir Găitan a trecut dincolo și a lăsat teatrul și filmul românesc, pe noi toți, mult mai singuri … Condoleanțe familiei care trece prin momente atât de grele. Adio, Duțu!”, a scris Vlad Rădescu, pe Facebook.

Vladimir Găitan suferea de o maladie incurabilă

De mai bine de trei decenii, actorul suferea de o boală imprevizibilă. Pentru revista Taifasuri, Vladimir Găitan a povestit cum a aflat despre afecțiunea sa.

„Am invitat o doamnă doctor la un spectacol de-al meu, iar aceasta a fost foarte intrigată de roșeața nefirească a feței mele. După reprezentație m-a invitat să fac niște analize la spital și, din păcate, temerile sale s-au adeverit.

S-a descoperit că am o formă de cancer de sânge și mi s-au mai dat 10 ani de trăit. Aveam 40 de ani atunci. Eram un bărbat în putere, încălecam în galop calul. A fost îngrozitor, dar până la urmă m-am resemnat cu ideea și am încercat să supraviețuiesc.

Doctorii îmi mai dădeau doar zece ani, iar eu am fost un obraznic și m-am încăpățânat să trăiesc. Această boală mi-a interzis orice mișcare sportivă grea, mi-a oprit bucuria de a juca tenis și de a călări.

Am rămas cu drumețiile și cu înotul. În fiecare dimineață, noptiera mea se golește de câte cinci-șase pastile. Policitemia vera (așa se numește boala) a fost declanșată de radiațiile de la Cernobîl sau de o disfuncție provocată de acestea.

Măduva spinării produce mai multe globule roșii decât albe, iar sângele este foarte gros și pericolul unui accident vascular este iminent. Medicația trebuie să-l fluidizeze cât mai mult ca să nu ajung acolo”, povestea actorul, potrivit Click!.

Foto: Libertatea.ro

Citește și:

De ce a fost Cristina Joia atacată în supermarket. Agresoarea a explicat motivul faptei sale

Andra bifează o nouă apariție sexy: „Ești perfectă din toate punctele de vedere”

Dana Deac are noi probleme de sănătate: „Am întrebat doctorul cât timp am la dispoziție. Răspunsul lui a fost o privire rece”

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter