Actrițele de la Hollywood, defavorizate financiar

De Oana Savin, pe
Actrițele de la Hollywood sunt defavorizate financiar. Potrivit unui studiu realizat de o echipă de economiști, actrițele primesc cu un milion de dolari mai puțin față de actori.

Sofia Izquierdo Sanchez (Huddersfield University), John S. Heywood (Wisconsin University) și Maria Navarro Paniagua (Lancaster University) au analizat onorariile a 246 de actori și actrițe în 1343 de filme realizate între anii 1980 și 2015, relatează The Guardian.

Iar diferența de venituri este, în medie, de 1.1 milioane de dolari.

Diferența este persistentă. Este aproape la fel în 2015 ca în 1980. Nu dă semne de reducere”, a afirmat Izquierdo Sanchez.

În aceste calcule au fost introduse mai multe variabile precum succesul unui star de cinema în funcție de încasările din box office ale filmelor în care au jucat, premiile câștigate și popularitatea pe Twitter.

Fără aceste variabile, diferența ar fi fost și mai mare, iar actrițele ar fi fost plătite cu mai puțin de 56% decât actorii.

Iar diferențele se mențin și în cazul salariilor unor actrițe de renume mondial precum Meryl Streep.

Diferențe mari se prezintă în special în filmele de acțiune, care au ocupat șapte din primele 10 locuri ale topului filmelor cu cele mai mari încasări în 2018. Astfel, vedetele masculine au fost plătite cu 1.8 milioane de dolari mai mult decât vedetele de gen feminin.

Aceste diferențe se mențin și în cazul comediilor romantice, unde ponderea rolurilor actorilor și actrițelor este aceeași, iar aceștia joacă același gen de roluri.

În ultimii ani, această problemă a plății diferite în funcție de sex a devenit un subiect major de dispută la Hollywood. În acest sens, Patricia Arquette a cerut, în discursul din 2015 după ce a primit un Oscar, „egalitatea salariului odată pentru totdeauna”.

De asemenea, actrițe de top precum Meryl Streep, Charlize Theron, Jennifer Lawrence și Natalie Portman au cerut „plată egală pentru miuncă egală”.

Totodată, un articol din Venity Fair a provocat tensiuni, după ce a dezvăluit că în filmul „American Hustle”, cele trei staruri, Christian Bale, Bradley Cooper și Amy Adams, deși au stat aceeași perioadă pe platourile de filmare – 45 de zile – au primit onorarii diferite. Bale și Cooper au primit 2.5 milioane dolari și 9% din profituri, în timp ce Adams a avut un onorariu de 1.25 milioane dolari și 7% din profituri.

Diferența veniturilor între actori și actrițe poate fi observată și în topul realizat de revista Forbes, al celor mai bine plătite staruri de cinema. Pe primele locuri, în funcție de sex, se află Scarlet Johansson cu 56 milioane dolari și Dwayne Johnson cu 89.4 milioane dolari.

Sursă foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter