Adelina Chivu, surpriză emoționantă pentru aniversarea de 34 de ani a Adelei Popescu

De Adelina Duinea, pe Ultimul update Joi, 08 octombrie 2020, 13:34

Adela Popescu a împlinit azi, 8 octombrie, 34 de ani. Cu ocazia aniversării sale, fosta prezentatoare TV Adelina Chivu (38 de ani) a intrat în direct prin Skype în cadrul emisiunii Vorbește Lumea pentru a-i ura Adelei „La mulți ani!”.

Adelina Chivu, surpriză emoționantă pentru aniversarea de 34 de ani a Adelei Popescu

Adela și Adelina sunt prietene de aproape 15 ani. „La mulți ani, Adela! Să știi că de-asta nu te-am sunat până la ora asta să-ți urez. Am vrut să-ți fac o surpriză, nu să te fac să plângi.

Nu ne-am văzut de ceva vreme. Din cauza perioadei prin care trecem cu toții, e mai complicat, dar urmează”, a mărturisit Adelina.

Întrebată despre prietenia sa cu actrița, Adelina a completat: „Ne-am împrietenit, practic, în câteva ore. Nu ne-a trebuit foarte mult. Adela a fost cred că printre puținele mele prietene prezente în toate momentele importante.

A fost cu mine inclusiv când m-a cerut Cristi de soție. A fost alături de mine și la nașterea fetițelor și la botez și peste tot”.

„Deși Adela este mai mică decât mine, ea este mai puțin orgolioasă, mai matură. Ea știe cum să împacheteze mai frumos orice situație de criză în așa fel încât să se termine cu bine.

Orice relație de prietenie are și bune și rele de-a lungul timpului. Ea a fost cea care tot timpul a rezolvat orice perioadă de criză, hai să-i zic așa, a relației noastre. Și trebuie să-i mulțumesc.”

„Eu i-am dat multe sfaturi de-a lungul vremii și ea mie. Când ea era prinsă în telenovele, eu i-am spus că mie mi se pare că ea ar trebui să facă o emisiune. Pentru că are un umor foarte mișto și e păcat ca lumea să nu-l descopere.”

„Eu cu Adelina m-am sfătuit atunci când am primit propunerea de a veni la casting. Ea mi-a zis fără dubii să merg înainte”, a adăugat Adela.

Cum s-au acomodat Adelina Chivu și familia ei pandemiei în Italia?

Întrebată cum e viața lor pe timp de pandemie, Adelina a mai spus: „Noi suntem bine. Am trecut cu bine peste perioada urâtă care a fost aici.

Acum suntem ok. Fetele sunt la școală. Cățelul doarme lângă mine, soțul cred că mă urmărește undeva pe vreo terasă, pe vreun site, pentru că nu prindem la televizor Pro TV”.

Foto: Instagram / Captură Pro TV

Citește și:

Prima declarație a lui Pavel Stratan după logodna Cleopatrei cu Edward Sanda

Ilinca Vandici, despre depresia prin care a trecut: „Soțul a remarcat că este o problema cu mine, de care nici eu nu știam”

Walter Zenga a confirmat despărțirea de Raluca: „Soția mea este schimbată radical”

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter