Iată cât de mândru este Adrian Sână de fetiţa lui, cel de-al patrulea copil al familiei

De Geo Berciu, pe

Anca Serea a născut duminică o fetiţă, al patrulea ei copil, spre marea bucurie a lui Adrian Sînă.

Fetiţa, care se va numi Ava Stephanie este al doilea copil pe care îl are cu Adi Sînă (37 de ani), solistul trupei Akcent. Mândru nevoie mare, acesta a postat pe contul lui de socializare, o primă fotografie cu Ava Stephanie. Ţinând-o în braţe cu foarte mare grijă şi cu un zâmbet care îi luminează întreaga faţă, Sînă a intitulat simplu fotografia: “Cel mai fericit dintre pământeni”!
Iată cât de mândru este Adrian Sână de fetiţa lui, cel de-al patrulea copil al familiei
Anca Serea are trei copii, un băiat şi o fată, David şi Sara, din fosta căsnicie, şi un băiat, Noah, cu actualul ei partener, dar nu vrea să se oprească aici. „Când eram mică mă uitam la Sunetul Muzicii şi îmi doream să am o familie numeroasă atunci când voi fi mare. Cel de-al cincilea copil este binevenit în familia noastră”, a mărturisit Anca într-un interviu anul trecut.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter