Cabral Ibacka, la un pas de tragedie: „Am sărit din pat”

De Oana Savin, pe
Cabral Ibacka a trecut prin niște momente mai puțin plăcute, când a fost trezit de câinii săi, care încercau să îl avertizeze că ceva nu este în regulă.

Prezentatorul tv a povestit întreaga pățanie pe contul său de Facebook.

Două dimineața. Aud câinii mârâind. Nu mă trezesc de tot dar devin semiconștient. După vreo două minute Tiara Ibacka începe să latre. Întâi încet, apoi din ce în ce mai tare. Mayra și Maki mârâiau și scheunau în continuare. Evident că am sărit din pat”, a scris Cabral pe rețeaua de socializare.

Deschid ușa și simt un ușor miros de fum. Mă întorc și-mi iau telefonul, ies din nou și din hol înhaț un extinctor (avem 8 în casă. Da, probabil sunt nebun… Ajung la câini, toți trei zbârliți. Mai fac câțiva pași și găsesc sursa mirosului de fum. Sărăcia asta de adaptor”, a spus el, alături de imaginea unui adaptor topit.

Care nu fumega destul de tare încât să pornească senzorii de fum. Dar probabil avea potențial s-o ia din loc dacă-l mai lăsam… Ce voiam să zic… nu știu care tot repetă că noi avem grijă de câini. Când, de fapt, atunci când e nevoie… ei au grijă de noi…”, a complecat soțul Andreei Ibacka.

Vezi în Galeria FOTO mai multe imagini cu Cabral Ibacka.

Sursă foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter