Câți bani încasează Iulia Vântur pentru a prezenta „Cerbul de Aur”

De Mădălina Manole, pe Ultimul update Marți, 21 august 2018, 17:58
Iulia Vântur va prezenta Festivalul Cerbul de Aur care va avea loc în Piața Sfatului din Brașov, în perioada 29 august- 2 septembrie 2018, și va fi transmis de TVR.

Iulia Vântur va prezenta, alături de actorul italian Gabriel Garko, marii artiști care vor susține recitaluri, Nicole Scherzinger, Amy Macdonald, James Blunt, Eleni Foureira, Edvin Marton, Loredana, Delia, Horia Brenciu & HB Orchestra, The Motans și Carlas Dreams. Astfel, pentru trei seri în care aceasta va urca pe scenă, Iulia Vântur va câștiga o sumă de bani care nu este deloc de neglijat. Conform Click!, pentru serile 30, 31 august și 1 septembrie, Iulia Vântur va încasa nu mai mult și nici mai puțin de 10.000 euro.

Dacă inițial s-a vehiculat că Mădălina Ghenea va prezenta Cerbul de Aur, iată că zilele trecute vestea oficială a fost dată, iar Iulia Vântur a explicat cum a ajuns să prezinte mult așteptatul festival: “Propunerea de a prezenta Cerbul a venit pe neaşteptate. Mă bucur că TVR a considerat că mă potrivesc acestui eveniment. Iubesc muzica, e parte importantă a vieţii mele acum. Sincer, când am primit propunerea de la TVR, m-am reconectat instant cu momentele din adolescenţă, mi-am amintit de serile frumoase din Piaţa Sfatului, de recitalurile pe care le aşteptam cu nerăbdare. Am luat decizia cu mare drag, de-abia aştept să revin în Piaţa Sfatului, să mă bucur de muzică, de spectacol.” – a declarat Iulia Vântur pentru aceași sursă citată.

Iulia Vântur, în vârstă de 38 de ani, s-a mutat de câțiva ani în India, acolo unde-și conturează cariera ca model, actriță și cântăreață, zvonindu-se că ar avea o relație cu celebrul Salman Khan.

Citește și – Bianca Drăgușanu și Tristan Tate, declarații despre relație: „Ştiam că se va ajunge la asta”

Citește și – Cum arată ispitele masculine de la ”Insula iubirii 2018”

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter