Cum arăta Gabriela Cristea când s-a lansat în televiziune

De Adelina Duinea, pe Ultimul update Joi, 08 aprilie 2021, 11:09

Gabriela Cristea (46 de ani) a debutat în televiziune la doar 20 de ani. Prezentatoarea și-a început cariera în 1994, la TVR1, ca moderatoare a concursului Eurovision. Până în februarie 1996, vedeta a prezentat mai multe emisiuni de divertisment difuzate de Tele7abc.

Gabriela a absolvit în anul 1993 Liceul de Coregrafie Nr. 1 din București, iar după ce a susținut examenul de bacalaureat, a optat pentru o facultate în domeniul comunicării.

Prezentatoare TV a terminat Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, iar ulterior s-a specializat în comunicare neurolingvistică în cadrul Facultății de Sociologie și Comunicare Diplomatică, relatează Spynews.

Cum arăta Gabriela Cristea când s-a lansat în televiziune

La începutul carierei sale, printre altele, Gabriela modera o emisiune matinală alături de Eugen Chiticariu și avea un look foarte diferit de cel de azi. „Îmi aduc aminte că prezentam o emisiune matinală, Bună dimineața, România, alături de Eugen Chiticariu. Pe atunci, nu existau în post Mircea Badea, Teo [Trandafir] și nici Mihaela Rădulescu.

Ei au ajuns acolo mult mai târziu. Eu am fost cea care am bătătorit prima calea divertismentului și mă bucur că am făcut acest lucru. A fost greu la început, dar și frumos. Am făcut multe sacrificii. La vremea respectivă, nu ne gândeam la bani sau la glorie.

Pur și simplu doream să ne iasă cât mai bine show-ul”, declara Gabriela în trecut, pentru WOWbiz. „Îmi purtam părul tuns mai scurt. Era vopsit un șaten ciocolatiu. Pe atunci, nu exista make up specializat la televiziune. La fiecare emisiune mă machiam singură și îmi luam hainele din garderoba personală”, mai mărturisea atunci.

Citește și:

Motivul din cauza căruia Gabriela Cristea a făcut atac de panică: „Habar n-aveam ce mi se întâmplă”

Gabriela Cristea revine în atenția publicului cu un nou show! Ce emisiune va prezenta

Gabriela Cristea, despre al treilea copil: „Dacă aș fi avut măcar cu 5 ani mai puțin”

Potrivit Gabrielei, perioada de la Tele7abc a ajutat-o să câștige experiență. „În filmulețul postat pe YouTube sunt imagini din culise, înainte de emisie. Ne pregăteam foarte mult înainte de a apărea pe post.

Ne documentam și încercam să facem totul foarte bine. Spuneam și câte o glumă la montaj sau la cabina de machiaj. Eram mai mereu cu zâmbetul pe buze”, a concluzionat vedeta.

Până în iulie 2000, Gabriela a lucrat la Pro TV ca PR Manager și prezentator. Din 2000 până în 2005, a fost prezentator de știri sportive și co-prezentatoare a unei emisiuni matinale la B1 TV.

Din anul 2007 până în 2012, vedeta a lucrat la postul Kanal D, unde a devenit celebră prin prisma emisiunii Noră pentru mamă. Cea mai recentă colaborare a ei este cu Antena Stars, pentru show-ul Mireasa, urzeala soacrelor.

Gabriela și soțul ei, artistul Tavi Clonda (40 de ani), și-au oficializat relația în anul 2015 și au împreună două fiice, Iris Thea Selena (2 an) și Victoria Bella Margot (3 ani).

Foto: Capturi YouTube; Facebook; Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter