Dana Rogoz, din culisele filmului „MO“ regizat de soțul său, Radu Dragomir

Am prins-o pe Dana Rogoz (34 de ani) la o cafea imediat ce s-a întors în țară de la Festivalul de Film de la Sarajevo, unde filmul „MO“, în care a avut primul rol de lungmetraj, fusese selectat să participe în competiție. Ne-am grăbit să vorbim cu Dana despre tot ce a presupus această nouă provocare, mai ales că în octombrie-noiembrie echipa este așteptată să vorbească despre film în multe colțuri ale țării, iar invitațiile la festivaluri internaționale „curg“ până în primăvară.

Personajul Danei este MO (de la Monica), o studentă care vine la examen împreună cu prietena ei, și sunt prinse copiind de către cel mai sever profesor din facultate. Cele două cer o a doua șansă, iar profesorul le propune un examen neașteptat… Producția aduce în discuție un subiect rar abordat în spațiul public din România: abuzul de putere, dar și abuzul sexual, într-o lume în care tinerele femei ajung să fie victime sigure, iar lipsa de solidaritate între ele le lasă singure în relația cu prădătorul și în experiența traumatică.

Dana, ți-era teamă că emoțiile nu te vor lăsa să te bucuri de Festivalul de Film de la Sarajevo, premiera lui „MO“, atmosferă, Red Carpet? Cum a fost?

Am avut emoții mari înainte să ajung acolo, dar atmosfera prietenoasă și caldă m-a ajutat să-mi treacă și să mă bucur de moment. M-am bucurat, mai ales că nu s-au întâmplat lucrurile peste noapte, în ceea ce mă privește. „MO“ este proiectul artistic de care sunt cea mai mândră. Sunt foarte sigură de el și am pășit curajoasă și pe Covorul Roșu, și la premieră, pentru că aveam încredere în ceea ce am făcut cu toții, pentru că este o muncă de echipă.

Cum arată concurentele de la Survivor nemachiate. Imagini neretușate, în care apar sută la sută naturale / GALERIE FOTO

Recomandarea zilei

Cum a fost primit „MO“ la Sarajevo?

A fost o surpriză frumoasă, pentru că noi, când am făcut filmul, nu am țintit un anumit festival. La un moment dat, nu știam dacă o să-l facem sau nu, din cauza bugetului, am fost tot timpul pe muchie, apoi ne-am bucurat că l-am filmat; apoi, când am văzut că are avanpremiera la Tiff, am zis să ne bucurăm de asta; apoi, când am început să fim chemați la festivaluri, am zis „wow“. O selecție de genul ăsta e o validare în plus. Când am văzut că oamenii de acolo sunt încântați, mai ales că văzuseră deja multe filme din festival, am avut sentimentul că oamenii chiar au înțeles ce am vrut să transmitem cu filmul ăsta.

Cum a fost să joci rolul lui Mo? Tu ești total diferită, în realitate.

Este un rol foarte diferit, oamenii nu mă cunoșteau, iar după ce am avut conversații cu ei, îmi spuneau „tu ești diferită, ești alt om“. Ceea ce publicul din România va realiza mult mai repede, pentru că mă cunoaște din alte medii. Eu sunt o persoană mai solară, optimistă, îmi cultiv atitudinea pozitivă față de lume, iar personajul meu este într-un moment dificil al vieții, încearcă să depășească o depresie, cauzată de pierderea tatălui, e într-o căutare a identității, are o atitudine agresivă, masculină, și în gesturi, și în felul în care se mișcă. Dar ea crede că atitudinea asta rebelă o protejează, o folosește ca mască, însă ea e foarte vulnerabilă, în esență. Și vezi asta, pentru că întâlnirea cu profesorul Ursu sparge tot ce crede ea că a construit ca scut de protecție. Radu a scris scenariul, avându-l și pe Răzvan (Vasilescu) în minte, care mi-a fost profesor în facultate, și cumva exista raportul de profesor-studentă, însă conexiunea și chimia s-au format în timpul repetițiilor.

Și cum ai reușit să te încadrezi în personaj?

Există momente când citesc un anumit text și aud vocea personajului, la prima citire. Pe MO n-am auzit-o deloc, nu știam de unde s-o apuc. Și muzica ei e muzica lui Radu. Am mers cu el înainte la concert la Green Day, în Italia, numai ca să intrăm în atmosfera filmului. E un moment în film în care, împreună cu Răzvan Vasilescu, cânt o piesă din Joy Division și, ca să avem drepturile pe acel moment, eu și Răzvan a trebuit să cântăm piesa și să le-o trimitem, ca să se convingă că nu este o glumă. Ne-am văzut cam o lună înainte să facem repetiții de text, cât să curgă, să înțelegem toate intențiile. M-a ajutat și faptul că am fost tunsă scurt.

Cu „MO“, ți-ai făcut debutul în lungmetraj. Cum te vezi în marea de actori?

Știu că mi s-a dat o șansă mare cu acest rol, pentru că suntem mulți actori buni și puține filme care se fac. |n România, de-abia apuci să joci la teatru sau în vreun film, e o mare performanță să prinzi un rol. E o meserie în care trebuie să ai șansă. Nu-mi fac speranțe pentru viitor. Desigur, îmi doresc ca oamenii să mă fi văzut și altfel și mulți mi-au spus după Tiff că sunt o surpriză. Pentru că cei care creează film sau sunt cinefili au perceput acest rol ca un început al meu, fiind și primul rol într-un film de autor, de festival.

Cum a fost la scena de sex cu Răzvan Vasilescu? Radu era în spatele camerelor.

Amândoi știm că suntem actori, iar corpurile noastre sunt niște instrumente și încercăm să facem poveștile cât mai credibile. Nu m-am stresat, pentru că era mult mai important ce se întâmpla emoțional în scena respectivă. Nu am avut nicio problemă legată de corpul meu, am încercat să nu am gânduri paralele.

Ce ți-ar mai plăcea să faci în domeniul artistic și n-ai reușit până acum?

Mi-ar plăcea să am talent la scris, dar nu cred că-l am și nici nu cred că le poți face bine pe toate. Tot ce îmi doresc în momentul ăsta e să am șansa să joc teatru, film; nici dintre astea două nu îmi permit să aleg. Deocamdată, am filmat un scurtmetraj, numit „Luna mea“, în regia lui Claudiu Mitcu, și mai am câteva proiecte de teatru, amânate, pentru că am avut o perioadă plină cu „MO“.

Ești actriță de teatru și film, blogger, mamă, soție. Cum decurge o zi a ta?

Haos. Îmi prioritizez proiectele, însă postura de mamă e cea mai importantă. Petrecem mult timp împreună cu Vlad, Radu și cu mine. Când apar proiecte, pentru că deja mi-am câștigat o independență financiară din blogging și din alte colaborări în online, știu dacă e cazul să mă implic sau nu. Iar dacă am un proiect de teatru, de exemplu, cu repetiții de noapte, culc copilul acasă și apoi mă duc la repetiții de la 10 seara la 3 dimineața, în fiecare zi, timp de două săptămâni.

Cum ți-ai păstrat echilibrul, în timp, mai ales că ai primit și descurajări?

Generației noastre i s-a cerut foarte multe, tot timpul am simțit că trebuie să fac mai mult, că niciodată nu e suficient. Și acum fac asta. Alți oameni ar fi mult mai comozi, s-ar mulțumi cu un sfert din ceea ce am eu și doar s-ar bucura. Eu am un motor care nu mă lasă să mă opresc. De exemplu, eu aveam filmările și performam acolo, părinții mei primeau confirmări legat de asta, dar, în același timp, trebuia să fiu și la școală foarte bună, și nu doar de 10, dar trebuia să merg și la olimpiade. Când am dat la ATF, am dat și la SNSPA și le-am făcut în paralel, pe sistemul că nu se știe dacă o să meargă cu actoria. Peste câțiva ani,am făcut și Fashion Marketing. Și, cu toate astea, am avut mereu impresia că nu fac suficient. |nsă, apropo de meserie și de Radu, au fost niște sentimente atât de puternice, încât am trecut peste orice. Și cred că deciziile din dragoste, de profesie sau față de un om sunt cele mai bune decizii! Asta încerc să-i transmit și copilului meu, să aleagă cu sufletul.

Ce site-uri sau conturi de Insta urmărești?

Urmăresc renovări de rulote sau rulotiști, conturi de home deco, actori. Încerc să urmăresc mai puțin fashion și mai mult lifestyle. Din fashion, îmi place Giovanna Battaglia, Caro Daur, Leonie Hanne, Doina Ciobanu, dar și Linda Tol.

Ce s-a schimbat la Dana de când e mamă?

Odată cu copilul am pornit un proces de autocunoaștere, m-am întors în trecut, în relația mea cu părinții, am redeschis niște cutii vechi și am reanalizat anumite aspecte, încercând să găsesc calea mai bună de a fi mama lui Vlad. Nu cred că poți să iei niște lecții de parenting, să le aplici și să zici că aia e rețeta, copilul va crește fără probleme. Dar nu-i rău să-ți pui întrebări vizavi de cum ai fost tu crescută. Vlad mă ajută încontinuu să descopăr lucruri la mine, la noi, mi se pare că el mă învață să fiu mamă. S-a schimbat și mecanica relației mele cu Radu. Copilul schimbă relația, dar el e așa o mare bucurie încât nu trebuie să fii împotriva acestei schimbări, e un efort inutil. Copilul e cea mai mare bucurie pe care poți să o ai. Totul este gândit în funcție de el, deși ni s-a spus că greșim, că ar trebui să fim mai mult noi doi, separat de el. Însă noi doi suntem mereu cu el, deciziile le luăm în raport cu el, el e foarte important în viața noastră de cuplu. Ne place să fie cu noi în vacanțe, pentru că suntem cu mintea liberă, ne bucurăm de viață și atât și ne dorim să se bucure și el alături de noi.

Ești cu Radu de 15 ani. Care sunt provocările actuale din viața de cuplu?

În 15 ani m-am schimbat împreună cu Radu și funcționăm foarte bine împreună, pentru că, în esență, semănăm foarte mult. Am câștigat pasiuni comune, vedem aceleași filme, ne place același gen de călătorie. Când ne-am făcut casa, noi am gândit partea de design interior și vedeam la fel lucrurile. Există relații care încep prin a face un compromis, adică vrei să te schimbi ca să fii pe placul celuilalt, dar după 15 ani asta nu are cum să mai țină în picioare relația; dacă nu e ceva firesc, dacă nu poți fi liber în relația cu celălalt și trebuie să faci eforturi de a fi pe placul celuilalt, nu ai cum să reziști la drum lung.

Vă cere un frățior?

Eu am început să mă gândesc, dar Vlad exclude varianta asta. Când a rămas Adela însărcinată, m-a întrebat panicat: „Mama, și tu o să mai ai un bebe în burtă? Mama, mie nu-mi plac bebelușii“. Iar asta mă pune serios pe gânduri, cred că de aia n-am luat încă o decizie. Cred că simte că n-ar mai fi în centrul atenției și asta nu-i este pe plac. „Mama, dar de ce să mai fie cineva, nu ne e foarte bine așa?“

Cum e Vlad? Ce îl pasionează?

E prea devreme să-mi dau seama, dar am remarcat că e mare povestitor, inventează povești, are o lume interioară foarte bogată, are o zonă de fantastic, e creativ, iar educatoarele mi-au spus că surprinde prin povești creative. Momentan, face înot. M-am gândit și la o școală de rock, cred că i s-ar potrivi; dimineață s-a trezit ascultând Marilyn Manson, îl auzeam fredonând „Beautiful People“, dansa, dădea din cap. Nu-mi fac planuri pentru el, știu că e neînfricat, a mers foarte repede, la 1 an alerga, se cățăra, deci e foarte motric. De curând, a văzut karturi, i-au sclipit ochii, efectiv! La 1 an, îl găseam pe blatul de la bucătărie alergând. Niciodată n-a alunecat, n-a avut accidente. La Edenland, când l-am dus prima oară, de abia stătea centura pe el și făcea traseele instinctiv, el vorbea cu noi, iar eu îi repetam într-una să se uite pe unde pășește. Se mirau părinții din jur de el; și așa mi-am dat seama că are niște date pentru cățărat. Eu mult timp am crezut că băieții sunt mai energici, dar când mă întâlnesc cu alți părinți de băieți, îmi spun, la final: „Totuși al tău sparge norma“.

Ești foarte îndrăgostită, îl ai pe Vlad, o casă de revistă, carieră în ascensiune? Îți lipsește ceva?

Ooo, sigur. Aș vrea să învăț să cânt la chitară, să știu franceză, mereu îmi doresc să învăț lucruri. Nu cred că o să simt vreodată că e de ajuns, cred că aș fi tristă. Sentimentul de preaplin nu cred că o să-l cunosc și nici nu mi-l doresc. Iar momentan e prea devreme să spun asta.

Credit Foto: Ștefan Dani

gsp.ro

Anamaria Prodan a pozat fără haine pentru cel mai nou proiect » Iubitul ei, Ronald Gavril, a reacționat imediat

Urmărește-ne pe Google News