DJ Erick Morillo, devenit celebru cu piesa „I like to move it”, a fost găsit mort în locuința sa

De Unica.ro, pe Ultimul update Miercuri, 02 septembrie 2020, 10:49
Celebrul DJ Erick Morillo a fost găsit fără suflare în casa din Miami Beach. Creatorul hit-ului „I like to move it” din anii '90 avea 49 de ani. 

Starul muzicii house, Erick Morillo, a fost găsit de polițiști fără viață, în locuința sa din Miami, Florida. Circumstanțele morții sale sunt neclare. Tragicul eveniment vine la mai puțin de o lună de când cunoscutul DJ a fost arestat pentru că a agresat sexual o colegă din lumea muzicală în decembrie 2019.

Citește și: Justin Bieber cere daune femeilor care l-au acuzat de agresiune sexuală

Victima a susținut că a mers împreună cu artistul la el acasă, dar nu a răspuns avansurilor lui. Potrivit relatărilor ei, a mers să se odihnească în altă cameră, dar că s-a trezit „goală pe pat, cu Morillo la marginea patului, de asemenea, gol”.

Deși Erick Morillo a negat inițial acuzația, acesta s-a predat poliției după ce au apărut mai multe dovezi împotriva lui. Vineri ar fi trebuit să se prezinte în fața judecătorilor, potrivit Libertatea.

Citește și: Cuba Gooding Jr., acuzat de viol. Actorul este deja implicat într-un proces pentru hărțuire sexuală

DJ-ul american cu origini columbiene, Erick Morillo, s-a făcut remarcat pe piața muzicală internațională odată cu lansarea, sub numele de scenă Reel 2 Real, a piesei electro-dance ”I Like to Move it”, în 1994. Aceasta s-a transformat rapid într-un hit. A câștigat premiul pentru cel mai bun DJ de trei ori la DJ Awards și a fost proclamat de câteva ori cel mai bun DJ internațional.

Sursă foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter