EXCLUSIV! Interviu cu regizorul britanic Peter Cattaneo: cel mai nou film al său, „Military Wives”, ne arată puterea solidarității feminine

Peter Cattaneo (56 de ani) este un regizor britanic care a stârnit interesul tuturor în 1997 când a regizat primul său film de lungmetraj, comedia „The Full Monty”, pentru care a primit patru nominalizări la Premiile Oscar, chiar câștigând la categoria „Cea mai bună coloană sonoră”. Cu un buget de numai trei milioane de lire sterline, filmul a încasat venituri de box-office de peste 160 de milioane de lire.

El ne propune acum o nouă poveste impresionantă prin filmul „Military Wives”, în care joacă câștigătoarea premiului BAFTA, Kristin Scott Thomas („Darkest Hour”) și cea care a fost nominalizată la premiile BAFTA, Sharon Horgan („Catastrophe”). Inspirat de o poveste reală, filmul ne arată o poveste incredibil de emoționantă despre umanitate. „Military Wives” ne arată ce se întâmplă cu partenerele de viață ale celor care pleacă la război. Despărțite de aceștia din urmă și pline de anxietate, ele își găsesc alinarea atunci când se adună pentru a forma împreună corul „Soții de militari”.

„Toată muzica a fost înregistrată live pe platoul de filmare, cu imperfecțiunile unui cor amator pentru a obține un sunet autentic”, a explicat Peter. „Am ales să nu facem repetiții în ceea ce privește spectacolele muzicale, pentru a fi autentici și spontani”. Această imperfecțiune face filmul să fie cu atât mai autentic, pentru că atunci câng soțiile de militari progresează în film, știi că nu doar ele o fac: ci și actrițele.

Am stat de vorbă cu Peter despre toate aceste lucruri, dar și despre necesitatea de a face un film cu și despre femei, într-un interviu exclusiv pentru Unica. Interviul poate fi citit și în ediția de noiembrie a revistei Unica, care se găsește la punctelede difuzare a presei.

Cum arată concurentele de la Survivor nemachiate. Imagini neretușate, în care apar sută la sută naturale / GALERIE FOTO

Recomandarea zilei

„The Full Monty” urmărea povestea unui grup de bărbați care se susțineau reciproc prin greutățile vieții de zi cu zi. Ai simțit cumva că „Military Wives” tot într-acolo se îndreaptă?

Mă temeam puțin de ideea asta. Mi-a plăcut ideea filmului „Military Wives”, mi-a plăcut documentarul pe care l-am văzut. Eu mereu o iau ușor cu proiectele noi, începând cu puțină documentare, analizând scenariile și atmosfera. Iar producătorii erau ceva de genul: „Filmul ăsta va fi «The Full Monty» pentru femei, este fantastic!”. Și eu spuneam: „Da, dar am făcut asta deja”. Însă odată ce m-am implicat pe deplin în noul proiect, mi-am dat seama că are propria sa energie, așa că am decis să nici nu mă gândesc la „The Full Monty”. Voiam să fac acest film de sine stătător. Să vorbesc cu femeile și să le spun poveștile.

Filmul s-a simțit ca fiind foarte autentic – așadar ai vorbit personal cu femeile, cu cele care au făcut primul cor de soții de militari în viața reală?

Da, am vorbit mult, au fost implicate de la bun început. Uneori m-am simțit puțin cam conștient de mine însumi – de exemplu când aveam o scenă de înmormântare într-o bază militară, iar actorii din figurație erau soldații și soțiile lor.

Nu mă surprinde că filmul s-a simțit ca fiind autentic, pentru că și scenaristele au petrecut mult timp vorbind cu soțiile de militari. Voiam pur și simplu să verificăm bine autenticitatea faptelor. Am dramatizat poveștile personale pentru a le face mai atrăgătoare doar.

Care a fost factorul cheie în alegerea actrițelor?

Am spus de la bun început că nu trebuie să știe să cânte. Directorul de casting a sugerat ca ele să se înregistreze cântând o melodie. Iar eu am zis: „De ce să facem asta? Nu caut cântărețe bune.”

Pentru a vă face o idee, ne-am uitat la personalitățile lor și la cum arătau în timp ce cântau, dacă aveau un aer natural. La noi în țară este o întreagă tradiție de a avea actori și actrițe din clasa de mijloc și care merg la școala de actorie, dar este și o tradiție a femeilor care au job-uri normale și care cumva ajung să joace și în filme. Pe acele femei le căutam – acele femei care nu păreau actrițe.

Scena în care soțiile de militari cântă pentru prima oară la Albert Hall a fost nu doar apogeul filmului, ci și apogeul faptului că actrițele ajunseseră la cea mai bună versiune a lor în cadrul corului. Cum a fost acea zi de filmări?

A fost foarte emoționant la început, dar au fost și multe satisfacții. Am făcut o repetiție finală a scenei de la Albert Hall într-o biserică. Era frig de înghețai bocnă, toate actrițele erau înfofolite în paltoane. Și totul a sunat incredibil – pentru că melodia în sine este foarte emoționantă, iar femeile erau și ele foarte emoționate.

Filmul ne prezintă un grup foarte puternic de femei. Tu ai întâlnit asemenea femei în viața de zi cu zi, care să te inspire?

Ei bine, mama mea, sora mea, soția mea, fiica mea și multe prietene și colege femei de-a lungul vieții. Dar este ceva ce am observat la mama mea și la soția mea, și anume că prietenia dintre femei este o forță incredibil de puternică. Vreau să spun că eu am mulți prieteni, dar nu am un grup de prieteni cu care să mă văd o dată sau de două ori pe săptămână, care să fie o parte vitală din viața, așa cum este la multe femei. Solidaritatea feminină este o forță demnă de recunoscut – am încercat să redau asta. Sunt oarecum invidios, într-un fel. Eu sunt de felul meu un singuratic, așa că trăiesc vicarial prin solidaritatea feminină din acest film.

Construind pe această idee, cum a fost pentru tine să regizezi acest film, în niște vremuri în care solidaritatea feminină devine tot mai puternică cu fiecare zi?

Nu încercam să fac un film în care să discut despre această problematică. Este foarte important pentru mine să am voci feminine în jurul meu, cu care să colaborez – așa că de scenariu s-au ocupat femei, editorii au fost femei. Dar sincer, niciodată nu m-am gândit „Oh, lucrez cu multe femei astăzi!”. Pur și simplu a fost un grup fain de oameni. Am fost o echipă incredibilă și ne-am înțeles foarte bine – și cred că asta se datorează muzicii.

Care a fost cea mai mare provocare în a traduce pe ecran personalitățile adevăratelor soții de militari?

Este mereu un echilibru între acuratețe și ce e interesant din punct de vedere dramatic. Mi-era foarte teamă de faptul că aș putea dezamăgi o comunitate întreagă dacă nu fac lucrurile cum trebuie.

Care este mesajul cu care speri să rămână oamenii după film?

Pandemia a adus multă separare. Sper că prin vizionarea acestui film, oamenii să vadă că viața este mult, mult mai bună atunci când suntem împreună! Ființele umane trebuie să fie împreună – este o mare parte a experienței de a fi om.

gsp.ro

Anamaria Prodan a pozat fără haine pentru cel mai nou proiect » Iubitul ei, Ronald Gavril, a reacționat imediat

Urmărește-ne pe Google News