Fostul Principe Nicolae, dezvăluiri despre cearta cu familia regală

De Oana Savin, pe Ultimul update Joi, 31 ianuarie 2019, 16:30
Fostul principe Nicolae a făcut noi dezvăluiri legate de momentul dezmoștenirii sale și a îndepărtării sale din casa Regală. Acesta a dat un interviu în Geneva, pentru publicația elvețiană ”L'Illustré”. 

În august 2015, Casa Regală a României a emis un decret prin care lui Nicolae i s-a retras titlul de principe și a fost exclus din linia de succesiune la tron.

Potrivit avocaților acestuia, documentul oficial, care ar fi fost parafat de Regele Mihai, nu a fost prezentat niciodată. Încă nu se știe cu exactitate dacă fostul suveran și-a pus sau nu semnătura pe actul de revocare, așa cum au declarat oficiali ai Casei Regale.

I s-a interzis să îl vadă pe Regele Mihai

În interviu acordat publicației elvețiene, Nicolae a precizat că nu a primit nicio explicație credibilă din partea familiei sale, iar decizia a fost luată fără ca el să fie informat. Mai mult, el a primit doar o copie a deciziei, fără să vadă vreodată un act original.

Nicolae a mai spus că nu a putut să vorbească cu bunicul său, care era grav bolnav, până când acesta a încetat din viață și că a fost șocat de cele întâmplate.

Totuși, fostul principe speră că relațiile cu familia sa se vor îmbunătăți: „Sper că relațiile se vor îmbunătăți, încerc să fac demersuri în acest sens. Lucrurile se pot schimba”, a arătat el.

Nicolae, îndepărtat fără explicații

La momentul dezmoștenirii lui Nicolae, reprezentanții Casei Regale declarau că decizia a fost luată din cauza incompatibilității morale a principelui cu rigorile cerute de titulatură.

N-am primit niciodată o explicație credibilă din partea familiei mele. Decizia a fost luată fără să fiu informat, în timp ce mă aflam în vacanță în Croația. Am fost convocat la București și am fost primit în biroul în care bunicul meu a fost forțat să abdice în 1947, de către mătușa mea, unchiul meu și un memebru al cabinetului. Am primit o copie a deciziei, fără niciun cuvânt drept explicație”, a declarat nepotul Regelui Mihai.

N-am văzut niciodată actul original și nici n-am mai putut să vorbesc cu bunicul meu până la sfârșitul vieții sale. În mod evident, am fost șocat”, a subliniat fostul principe.

Nicolae s-a însurat, anul trecut, cu Alina Binder, la Sinaia, însă niciun membru al familiei regale nu a participat la eveniment.

Sursă foto: Facebook/ Nicolae al României

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter