Fostul Principe Nicolae își revendică titlul și drepturile. Va da în judecată Casa Regală

De Mădălina Manole, pe Ultimul update Miercuri, 20 decembrie 2017, 11:06
Scandalurile din Familia Regală a României continuă și după moartea Regelui Mihai. Fostul Principe Nicolae, decăzut din drepturi de Casa Regală în urmă cu doi ani, dorește să-și recupereze titlul și drepturile care i se cuvin.

Fostul Principe Nicolae a fost devastat de faptul că nu i s-a permis să-și vadă bunicul aflat pe patul de moarte și că nu a fost lăsat să-l însoțească pe ultimul drum în trenul regal care-i conducea trupul neînsuflețit de la București la Curtea de Argeș. Conform declaraţiei dată de avocatul său, Radu Enache, Nicolae este dispus să meargă în fața instanței și să lupte pentru ceea ce-i aparține, cu atât mai mult cu cât acestuia nu i s-a explicat niciodată motivul pentru care a fost exclus din Familia Regală și din linia de succesiune la tron:

Cei din Casa Regală au arătat o deschidere către Nicolae, acceptându-l acolo unde îi este locul, la ceremonialul funerar. După ce nu i-a fost îngăduit să-şi vadă bunicul pe patul de moarte timp de zece minute, măcar la catafalc să-i poată fi alături pentru a-şi lua rămas bun aşa cum se cuvine. (…)  Doreşte să fie reintegrat în Familia Regală. Decretul de înlăturare nu i-a fost comunicat în original. El nu a semnat declaraţia de acceptare de înlăturare de la succesiune. Se încearcă discreditarea sa. Ceea ce fac ei nu prea este demn de Casa Regală. Asta se face în alte straturi sociale, dar Nicolae este dispus să revendice ceea ce-i aparţine de fapt”, a declarat Radu Enache, avocatul fostului principe Nicolae, pentru Taifasuri.

Principele Nicolae si regele mihai

Cu toate că s-a încercat discreditarea sa, așa cum susține în declarație avocatul său, fostul Principe Nicolae a fost primit cu bucurie și cu brațele deschise de către români, atunci când și-a făcut apariția la Palatul Regal, pentru a-și lua rămas bun de Regele Mihai.

De curând, Nicolae și-a schimbat și apelativul cu care apărea pe pagina sa personală de Facebook și și-a reluat titulatura de odinioară, Principele Nicolae al României.

De asemenea, nu putem trece cu vedere faptul că presa britanică l-a comparat pe Principele Nicolae cu Prințul Harry și l-a descris într-o lumină favorabilă, evidențiindu-i trăsăturile de drept: „ (…)nepotul britanic înstrăinat al ultimului monarh al României care a cucerit inimile românilor, după ce a fost alungat de Familia Regală în urma unui scandal sexual” – se arată în articolul pe care publicația britanică „Daily Mail” i l-a dedicat Principelui Nicolae.

„Nicolae a devenit foarte popular. Dar au existat multe semne că ceilalți membri ai familiei i-au urât popularitatea în rândul românilor”, a declarat istoricul american Marlene Eilers Koenig, citat de Daily Mail.

Citește și – De ce i-a fost retras titlul regal Principelui Nicolae

Citește și – Cum este văzut fostul Principe Nicolae în presa britanică

Sursă foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter