Oana Roman a sărit în apărarea lui Pepe: „Raluca Pastramă exagerează”

De Unica.ro, pe Ultimul update Miercuri, 25 noiembrie 2020, 11:18
Divorțul dintre Pepe și Raluca Pastramă s-a transformat rapid în scandalul momentului din showbiz-ul românesc, după ce fosta parteneră de viață a artistului l-ar fi acuzat de agresiune fizică și ar fi cerut un ordin de protecție. 

Pepe a anunțat în urmă cu trei săptămâni că va divorța de Raluca Pastramă, după opt ani de căsnicie. Artistul a mărturisit atunci că deși au ales să meargă pe drumuri separate, el și fosta sa soție se înțeleg foarte bine și își vor crește împreună cele două fetițe. La scurt timp de la anunțul despărțirii, Raluca ar fi solicitat autorităților un ordin de protecție după ce ar fi fost agresată de artist, iar situația s-a schimbat radical.

Citește și: Raluca Pastramă a renunțat la proces. Pepe: Să își dea masca jos, să vedeți ce pumn în gură i-am dat

„Vom discuta în instanță. Vom discuta pe probe, pe dovezi. Atât pot să spun, că voi face declarații în momentul în care va exista o sentință dată de instanță, în baza unor dovezi, nu în baza unor povești. În rest, nu am ce să comentez, dar nici nu poate fi vorba de violență”, a fost prima declarație a artistului după izbucnirea scandalului.

Oana Roman a sărit în apărarea lui Pepe: „Raluca Pastramă exagerează”

În cadrul emisiunii TV Xtra Night Show, Oana Roman, o bună prietenă de-a lui Pepe, a sărit în apărarea cântărețului și a vorbit despre presupusa infidelitate a Ralucăi Pastramă, dar și despre ordinul de protecție pe numele artistului.

„Toată lumea se întreabă dacă noi, apropiații, ne-am așteptat. A fost un eveniment în familia lui cu o săptămână înainte de acest anunț al lui legat de divorț, eu nu am participat, pentru prima dată. Fiind Rac, el este un om destul de introvertit, de aceea este foarte bine tot ceea ce face în viața lui.

Atunci când a făcut acest anunț… cred că s-a înțeles foarte clar că el nu și-a dorit acest divorț, această separare. Cred că nimeni nu a înțeles. Eu nu mă văd cu Raluca, doar când mergem cu copiii la tenis.

Citește și: Prima declarație a lui Pepe după acuzațiile de violență asupra fostei soții

Aceste informatii, pe care Pepe le-a aflat de la un jurnalist, Pepe le-a aflat si de la mine si de la altii. Vorba umbla. Eu auzisem despre asta, dar nu ma bag de obicei in lucruri, daca nu am dovezi. Au venit oamenii la mine și mi-au spus că Raluca a fost la munte cu unii. I-am spus că am auzit chestia asta si din alta parte si din alta parte. Pentru el, copiii sunt cei mai importanți și nu s-a așteptat să se ajungă aici”, a declarat Oana Roman.

„A fost acuzat pe nedrept. Ordinul de protecție a fost anulat (…). Raluca Pastramă exagerează” a mai adăugat vedeta.

Sursă foto: Instagram

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter