POZE: Diana Munteanu Niculescu, vacanță la Mamaia împreună cu familia

De Diana Zagrean, pe

Diana Munteanu Niculescu, moderator al emisiunii Conferința de presă, de la Antena 2, a ales stațiunea Mamaia pentru vacanța la mare de anul acesta. Diana, împreună cu Claudiu și David, băiețelul cuplului Niculescu în vârstă de 4 ani, a ales să se cazeze la o vilă din nordul stațiunii Mamaia, timp de o săptămână.
„David a fost, pur și simplu, într-al nouălea cer! Dimineața, destul de devreme, mergeam pe plajă neapărat pentru aerosoli, după care oricum nu reușeam să-l scoatem aproape deloc din apă, deși apa era destul de rece.
POZE: Diana Munteanu Niculescu, vacanță la Mamaia împreună cu familia
Tatăl și fiul, ca doi „raci” autentici ce sunt, s-au bălăcit împreună non stop și au construit nenumărate castele din nisip. La prânz am ales să gătesc pentru cel mic, dar și pentru noi toți, totodată, chiar la vila la care am locuit.
POZE: Diana Munteanu Niculescu, vacanță la Mamaia împreună cu familia
Deocamdată, inclusiv anul aceasta, am evitat restaurantele pentru siguranța lui David, și am preferat să-i gătesc eu, cu riscul de a părea ușor exagerată: în urmă cu un an am avut experiență neplăcută a unei enterocolite și am preferat să nu mai repetăm episodul.
Altfel, aseară, Claudiu și cu mine l-am plimbat pe David cu telegondolă și i-a plăcut așa de tare, încât a trebuit să revenim de vreo câteva ori.
POZE: Diana Munteanu Niculescu, vacanță la Mamaia împreună cu familia
Oricum, a fost o plăcere. Noi mereu preferăm prima jumătate a lunii iunie pentru o vacanță la mare, pe litoralul românesc. Încă nu e aglomerat și orice sejur în perioada asta e o reală plăcere, chiar dacă e posibil să mai prindem și zile mai răcoroase, așa cum s-a întâmplat și acum”, povestește Diana Munteanu Niculescu.
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter