Primele declarații ale Prințului Harry și Meghan Markle după ce și-au prezentat bebelușul

De Oana Savin, pe Ultimul update Miercuri, 08 mai 2019, 15:34
Prințul Harry și Meghan Markle au realizat, miercuri, o ședință foto, în care și-au prezentat bebelușul. Cei doi nu au putut să își ascundă încântarea și entuziasmul în tot acest timp.

Micuțul bebeluș a cucerit deja inimile părinților săi, iar Prințul Harry a declarat încă din prima zi că fiul său este „extraordinar”.

În prima apariție publică de la naștere, Meghan a afirmat: „Este magic, este uimitor. Am cei mai buni doi băieți din lume, așa că sunt foarte fericită”.

În timp ce soțul ei ține copilul în brațe, ducesa a adăugat: „Are cel mai dulce temperament, este foarte calm”.

În timp ce amândoi râdeau, Harry a completat: „Nu știu de la cine a moștenit asta”.

Este un vis așa că au fost două zile foarte speciale pentru noi”, a mai spus Meghan Markle.

Bebelușul, care încă nu a primit un nume, nu poate fi văzut bine, însă părinții săi au avut zâmbete molipsitoare tot timpul cât s-au aflat la St George’s Hall de la Castelul Windsor.

Întrebat cum îi place să fie părinte, Prințul a spus: „Este grozav. Să fii părinte este uimitor. Au trecut doar două zile și jumătate, trei zile, dar suntem atât de încântați să avem micul nostru ghem de bucurie”.

Totodată, ducele de Sussex a precizat că abia așteaptă să petreacă „timp prețios cu el în timp ce începe să crească”.

Meghan a precizat că încă nu își dau seama cu cine seamănă noul membru al familiei.

Toată lumea spune că bebelușii se schimbă mult în primele două săptămâni. Monitorizăm procesul de schimbare în viitoarea lună. Dar aspectul său se schimbă în fiecare zi, așa că cine știe”, a subliniat Harry.

Ducii de Sussex au devenit părinți pentru prima dată la primele ore ale zilei de 6 mai.

Sursă foto: Northfoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter