Roxana Blagu de la Trident a născut un băiețel

De Unica.ro, pe Ultimul update Joi, 02 iulie 2020, 13:31
Roxana Blagu a devenit mămică pentru a doua oară. Fostă membră a formației Trident a adus pe lume un băiețel perfect sănătos.

Roxana Blagu, în vârstă de 34 de ani, a fost nevoită să nască în condițiile impuse de pandemia de coronavirus, prin urmare soțul său nu a putut fi alături de ea, iar emoțiile au fost mari. Artista a oferit primele informații despre cum a decurs nașterea și a dezvăluit și ce nume o să-i pună băiețelului său. Micuțul va fi botezat Sasha: „Doamne, am trăit niște momente unice. Mi-a părut rău că soțul meu nu este lângă noi. E.. cred că e dezavantajul cel mai mare, acesta că tăticii nu pot participa. Îi spuneam mai devreme că îmi este dor de el, chiar dacă nu ne-am văzut de puține ore. Mi-aș fi dorit foarte mult să fie lângă noi.”

„Am plâns mult. Îmi vine și acum să plâng. M-am ținut tare până în momentul în care l-am văzut pe bebe. Până atunci râdeam…Cred că nu conștientizam ce urmează să se întâmple și în momentul în care l-am văzut m-a bufnit plânsul”, – a declarat Roxana ex-Trident în cadrul unei emisiuni TV.

Citește și – Anca Serea, avertizată în legătură cu Adi Sînă și Lidia Buble

Roxana Blagu, care în prezent s-a reprofilat și este creatoare de modă, are o relație de mai mulți ani cu Andrei Badiu, iar în 2017 au devenit oficial soț și soție.

Citește și – Cine este noua asistentă de la ”Acces Direct” care a înlocuit-o pe Emily Burghelea

Sursă foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter