Talismanele norocoase ale Reginei Elisabeta. Nu pleacă niciodată fără ele

De Oana Savin, pe Ultimul update Marți, 05 mai 2020, 15:22
Regina poartă întotdeauna în geanta ei câteva lucruri esențiale, precum lipstick, o oglindă și bomboane mentolate, însă există și câteva talismane norocoase.

Regina Elisabeta este rar văzută fără geanta sa. De-a lungul timpului, experții regali au încercat să descopere ce poartă suverana în poșeta sa atunci când merge la diverse evenimente oficiale – iar aceste obiecte sunt de-a dreptul obișnuite.

Monarhul britanic are în geantă o oglindă, rujul, bomboane mentolate, ochelarii de citit, un stilou, iar un biograf susține că a văzut-o odată scoțând un îndulcitor pentru cafea.

Talismanele norocoase ale Reginei Elisabeta. Nu pleacă niciodată fără ele

Dar există și alte obiecte de care regina nu se desparte – talismanele ei norocoase.

Citește și: Adevăratul motiv pentru care Meghan și Harry s-au mutat din Palatul Kensington

Potrivit The Mirror, se pare că suverana are în poșetă câteva brelocuri pe care i le-au dăruit copiii ei de-a lungul timpului, precum câini și cai în miniatură și fotografii de familie.

Una dintre fotografii îl ilustrează pe prințul Andrew, făcută după ce acesta s-a întors nevătămat din Insulele Falkland.

Geanta reginei mai are un scop – de a trimite mesaje angajaților ei. Mutarea genții dintr-o mână în alta este un indiciu că este pregătită să treacă la un alt interlocutor.

Dacă dorește să plece de la un eveniment, Regina Elisabeta își pune geanta pe masă.

Citește și: Prințesa Charlotte a împlinit 5 ani. Imagini de colecție

Dacă, însă, nu se poate folosi de poșetă, suverana britanică apelează la verighetă pentru a trimite mesaje oficialilor regali.

Ea își mișcă discret verigheta dacă dorește să încheie mai rapid o conversație și o întoarce mai rapid dacă este nerăbdătoare să plece.

Odată ce au văzut semnalul, angajații intervin, susținând că regina este așteptată în altă parte.

Sursă foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter