Tatăl cântăreței Elena Gheorghe, acuzat că a refuzat să însoțească un cortegiu funerar. Ce spune preotul Gheorghe

De Unica.ro, pe Ultimul update Miercuri, 02 iunie 2021, 11:13
Tatăl cântăreței Elena Gheorghe a fost acuzat că a refuzat să însoțească cortegiul funerar al unui tânăr motociclist, în memoria căruia prietenii și familia au vrut să facă un ocol în comună. Preotul Gheorghe susține însă că a respectat orânduielile bisericești. 

Viața unui motociclist s-a curmat brusc la 27 de ani, în urma unui accident rutier. Tânărul era căsătorit și avea un băiețel în vârstă de un an. În memoria sa, prietenii motocicliști au vrut să facă un ocol prin comună, înainte de a ajunge la biserică. Aceștia îl acuză pe preotul Gheorghe că a părăsit cortegiul funerar atunci când a aflat că traseul se va prelungi.

B.O.R, Biserica Ordodoxă Romană! Această instituție ar trebui să-l caterisească pe acest vraci, care spune că el nu cunoaște rânduielile noastre, ale creștinilor ortodocși. Această personă publică a specificat că nu poate lua parte la acest circ și a refuzat cu vehemență să ne însoțească cortegiul funerar, deși obligația sa față de parohie spune altceva!

Acel circ la care făcea referire vărul lui Michael Jackson, acest guru al showbiz-ului românesc, acest preot, deși nu pare să fie, ne-a lăsat să ne conducem prietenul și fratele pe ultimul său drum fără divina lui prezență. Fac apel la cetățenii din parohia sa, pe care îi rog din suflet să îi amintească atunci când va veni cu rânduielile de Bobotează, Crăciun, Mărțisor, rânduieli pe care culmea, le cunoaște foarte bine, că fiecare creștin ortodox are dreptul de a fi înmormântat și comemorat așa cum ne cere tradiția creștină.
Popa Gheorghe, vă doresc multă sănătate!”, este mesajul public transmis de un prieten al tânărului decedat.

Cum răspunde acuzațiilor tatăl cântăreței Elena Gheorghe

Tatăl cântăreței Elena Gheorghe, preot al Bisericii Sfântul Nicolae din Clinceni, spune că „s-a conformat sub ascultarea celor de la Patriarhie” și că slujba de înmormântare a decurs normal.

„În ceea ce privește ocolul se creează un disconfort în momentul în care motocicliștii, pe care îi respect și chiar îi apreciez, dezvoltau decibelii pe care știți prea bine că îi produce un motor. În momentul în care am fost să îi citesc Stâlpii, nu mi s-a comunicat că este un traseu anume, a rămas cu familia să mergem la biserică, să facem slujba, și apoi la cimitir.

Am avut, din nefericire, două înmormântări în ziua aceea, nici măcar nu s-a claxonat, pentru că au fost cazuri – și în București – în care oamenii au reclamat că – vezi Doamne – clopotele bisericilor bat prea tare! Și, din acel moment, eu m-am conformat sub ascultarea celor de la Patriarhie. Pe durata celor două ore, în care au făcut ei ocolul, eu am așteptat și, bineînțeles, că slujba a decurs normal și sunt în continuare aproape de familie și de oameni”, a declarat preotul Gheorghe pentru Fanatik.

Citește și: Oana Zăvoranu, adevărul despre divorțul de Pepe: „Eu nu l-am mai iubit”

Dana Rogoz și soțul ei, regizorul Radu Dragomir, au aniversat 17 ani de relație

Actrița Michaela Prosan este însărcinată cu primul ei copil

Bianca Drăgușanu, probleme cu fiica la grădiniță. „A stat vânătă 7 zile”

Preotul Gheorghe: „Nu voi face niciun fel de rabat”

„În ceea ce privește ocolul, nu este altceva decât o extensie a suferinței familiei. Noi, preoții, suntem educați pentru așa ceva, mai ales la groapă când despărțirea este tragică, nu avem voie să mai avem instincte colaterale. Dacă cei care au reclamat se încălzesc cu lucrurile pe care le-au spus despre parohie și despre preotul Gheorghe. (…)

Sufletul lui călătorește 40 de zile în locurile în care a fost, apoi merge la judecată, unde nu există susținători, nu există avocați, credința și faptele bune sunt cele care primează.

Și după ieșirea la pensie sunt sub ascultare și nu voi face niciun fel de rabat și niciun fel de compromis atâta timp cât cineva nu respectă ordinea și liniștea publică”, a completat acesta.
Sursă foto: Facebook
Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter