Tributul adus Prințesei Diana în pozele de botez ale lui Archie

De Oana Savin, pe Ultimul update Marți, 09 iulie 2019, 14:45
Prințul Harry și Meghan Markle s-au asigurat că amintirea Prințesei Diana va fi inclusă în fotografia de familie de la botezul fiului lor, Archie Harrison Mountbatten-Windsor.

Ducii de Sussex au făcut publice două fotografii de la botezul fiului lor, spre bucuria fanilor din întreaga lume.

Deși cuplul a încălcat multe tradiții regale privind evenimentul, aceștia au inclus totuși multe detalii de familie printre care costumul istoric purtat de Archie, potrivit The Mirror.

Totodată, ducii de Sussex s-au asigurat că vor exista câteva legături cu Prințesa Diana în frumoasa lor fotografie de familie.

Astfel, cuplul a decis să le includă pe surorile Dianei, Lady Jane Fellowes și Lady Sarah McCorquodale, în pozele oficiale.

Cele două femei stau chiar în spatele lui Meghan, zâmbind la cameră.

Tributul adus Prințesei Diana în pozele de botez ale lui Archie

Pe de altă parte, ducii de Cambridge nu le-au avut pe mătușile prințului William în fotografiile celor trei copii ai lor.

Dar acesta nu a fost singurul mod în care Meghan și Harry i-au adus un tribuit regretatei prințese. De asemenea, canapeaua pe care sunt așezați are o însemnătate emoționantă.

Tributul adus Prințesei Diana în pozele de botez ale lui Archie

Cuplul regal și micul Archie sunt așezați pe o canapea verde cu detalii aurii. Este exact aceeași canapea pe care Diana și Regina Elisabeta au stat în pozele oficiale de la botezul lui Harry.

Sursă foto: Hepta, Northfoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter