Vladimir Găitan, mesaj cutremurător: „Simt că sfârşitul îmi e aproape”

De Mădălina Manole, pe

Vladimir Găitan, unul dintre cei mai mari actori români, a fost prezent sâmbătă la aniversarea a 58 de ani de la înființarea Teatrului de Comedie din Bucureşti, ocazie cu care a ținut un discurs emoționant care a reușit să sensibilizeze  publicul prezent la eveniment.

Vladimir Găitan va împlini pe data de 2 februarie vârsta de 72 de ani, însă colegii săi au profitat de ocazie pentru a-l aniversa și omagia. Ceea ce mai puțin știm despre îndrăgitul actor este că de peste 30 de ani se confruntă cu o formă de cancer al sângelui, astfel încât fiecare zi este o luptă pentru viață, o luptă, până acum, câștigată:

Vladimir Gaitan

„Simt că sfârşitul îmi e aproape, de aceea nu vreau să ratez aniversarea teatrului, un eveniment de o asemenea anvergură. Iubesc acest teatru şi am fost ani de zile pe scena lui. Mă bucur că aici joacă şi fiica mea. Când am debutat a fost angajat şi un pompier, care la o primă repetiţie s-a urcat pe scenă şi i-a luat ţigara din gură unui coleg. A fost imediat dat afară că a îndrăznit aşa ceva. Mă bucur că am jucat ani de zile în piese importante pe scena teatrului şi că nu am fost uitat”, – a mărturisit Vladimir Găitan, vizibil afectat de trecerea timpului, dar și de boala cu care se luptă.

Vladimir Găitan, mesaj cutremurător: "Simt că sfârşitul îmi e aproape"

 

Vladimir Găitan avea la mâna stângă un leucoplast, în mod sigur ca urmare a unei branule pe care a purtat-o, relatează click.ro. Celebru pe scena teatrului, cunoscut din telenovelele difuzate pe postul Acasă Tv, Vladimir Găitan a povestit cu ani în urmă cum a fost diagnosticat cu această cumplită boală: „O doamnă doctor a fost foarte intrigată de roşeaţa nefirească a feţei mele şi m-a invitat să fac nişte analize. Aveam 40 de ani atunci. Eram un bărbat în putere.

Vladimir Găitan, mesaj cutremurător: "Simt că sfârşitul îmi e aproape"

Policitemia vera (aşa se numeşte boala) a fost declanşată de radiaţiile de la Cernobîl sau de o disfuncţie provocată de acestea. Măduva spinării produce mai multe globule roşii decât albe, iar sângele este foarte gros şi pericolul unui accident vascular e iminent. Medicaţia trebuie să-l fluidizeze cât mai mult ca să nu ajung acolo. A fost îngrozitor, dar până la urmă m-am resemnat cu ideea şi am încercat să supravieţuiesc. Doctorii îmi mai dădeau doar zece ani, iar eu am fost un obraznic şi m-am încăpăţânat să trăiesc. Această boală mi-a interzis orice mişcare sportivă grea. În fiecare dimineaţă noptiera mea se goleşte de câte cinci-şase pastile

Sursă foto: PR, Click.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter