Will Smith revine pe marile ecrane, după o pauză de doi ani

De Oana Savin, pe
Will Smith revine pe marile ecrane după ce timp de doi ani a luat o pauză de la actorie pentru a se redescoperi.

Actorul american a declarat că s-a simțit nevoit să se retragă de pe platourile de filmare pentru a-și dezvolta capacitățile personale.

După ce şi-a surprins fanii cu prezenţa sa în Leicester Square din Londra, Will Smith a declarat pentru Press Association că a petrecut câţiva ani „învăţând, dezvoltându-mă şi evoluând”.

Am simțit  că am atins limita a ceea aş putea avea şi a ceea ce aş putea fi şi face în viaţă”, a afirmat Smith.

Viața mea a ajuns la ceea e mintea, educația și inteligența emițională pot face față așa că am simțit că trebuia să mă retrag o clipă și să mă dezvolt, iar acum am idei noi și credințe noi și aștept cu nerăbdare să creez noi experiențe”, a precizat actorul.

Will Smith revine în rolul Duhului din filmul „Aladdin” și spune că cel care l-a încurajat să accepte acest rol a fost chiar fiul său, Jaden.

Când un film se bazează, în mod real și profund, pe idei apropiate sufletului mei acest lucru este întotdeauna de ajutor. Conceptele din jurul lui Aladdin, personaj care devine bărbat, conceptele din jurul Duhului, de a oferi şi de a ajuta, acestea sunt idei pe care sunt încântat şi mândru să le promovez în jurul lumii”, a sublinuat actorul.

„Aladdin” debutează pe marile ecrane luna aceasta.

Sursă foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter