Retrospectiva anului: Marii dispăruți ai anului 2019

De Oana Dinu, pe
Karl Lagerfeld

Anul 2019 a lăsat industria cinematografică, lumea modei și scena muzicală mai sărace. Artiști celebri au părăsit această lume, lăsând în urma lor regretele publicului. Au strălucit în lumina reflectoarelor și au fost admirați, iar numele lor vor rămâne pentru totdeauna în memoria celor care i-au urmărit de-a lungul carierei lor. Iată cine sunt marii dispăruți ai anului 2019.

Celebrul designer a încetat din viață la vârsta de 85 de ani. La ultimele sale apariții, în luna decembrie 2018, Karl era complet schimbat, se îngrășase și își lăsase barbă, iar la sfârșitul lunii ianuarie, a lipsit de la prezentările de modă, ceea ce nu se întâmplase în ultimele trei decenii, de când era directorul creativ al casei de modă Chanel. Problemele lui de sănătate s-au agravat în ultimele săptămâni de viață. Karl Lagerfeld producea până la opt colecții pe an, iar creațiile sale erau o bucurie pentru oamenii pasionați de modă. De-a lungul anilor a colaborat și cu alte case de modă prestiogioase, precum Chloé sau Fendi.

Peter Tork

Basistul trupei „The Monkees” s-a stins din viață la vârsta de 77 de ani, după o luptă de aproximativ 10 ani cu un cancer rar al glandelor salivare. Peter Thorkelson a debuta în muzică, ca solist și basist, în anii ’60 alături de „The Monkees”, o trupă americană pop-rock. De asemenea, a fost producătorul emisiunii tv cu același nume, premiată de două ori la Emmy. Artistul a fost și compozitorul coloanei sonore a filmului „Head”, în care au jucat Dennis Hopper, Frank Zappa și Jack Nickolson.

Lisa Sheridan

Lisa Sheridan, actrița cunoscută tuturor din serialul „CSI: Miami”, dar și din filmul „Invasion”, a murit la doar 44 de ani. Aceasta a fost găsită moartă în locuința sa din New Orleans. Lisa Sheridan nu s-a căsătorit niciodată, însă a fost logodită la începutul anilor 2000 cu Ron Livingston, actorul  care a jucat în serialul „Sex And The City”. Lisa Sheridan a mai jucat în „The Mentalist”, „Invasion”, „Journeyman”.

Christian Bach 

Adela Christian Bach Bottino, cunoscută sub numele de Christian Bach, a murit la vârsta de 59 de ani. Actrița argentino-mexicană s-a făcut remarcată datorită rolurilor din telenovele „Și bogații plâng” sau „Diamantul nopții”, dar a jucat într-un număr impresionant de producții. Ea se confrunta cu unele problemele de sănătate, iar decesul său a survenit în urma unui stop cardio-respirator. Christian Bach a fost căsătorită din anul 1986 cu binecunoscutul actor Humberto Zurita, alături de care a avut doi copii, pe Sebastian Zurita și Emiliano Zurita, de asemenea, actori de profesie.

Andre Previn

Muzicianul american de origine germană Andre Previn, recompensat cu patru premii Oscar și zece premii Grammy de-a lungul carierei sale, a încetat din viață la vârsta de 89 de ani. Acesta s-a născut într-o familie de evrei și pentru a scăpa de persecuția nazistă, la vârsta de 10 s-a stabilit în SUA, împreună cu familia sa. De la sfârşitul anilor ’40, muzicianul a lucrat la Hollywood ca aranjor şi compozitor.

Keith Flint

Solistul trupei The Prodigy, cunoscut mai ales pentru hitul Firestarter, a murit la 49 de ani. Artistul a fost găsit decedat în propria sa l0cuință, din Essex, Marea Britanie. Se pare că moartea a survenit în urma spânzurării. Keith Flint a fost un vocalist și dansator britanic, devenit faimos odată cu The Prodigy, în anii ’90. Acesta era considerat un artist nonconformist, cu un aspect fizic ieșit din comun, dar și o figură emblematică a muzicii electronice, fiind o prezență plină de energie pe scenă.

Luke Perry

Luke Perry a fost spitalizat de urgență în luna februarie, după ce a suferit un accident vascular cerebral. O săptămână mai târziu acesta a încetat din viață la vârsta de 52 de ani. Starul din „Riverdale” și idolul multor adolescenți din anii ’90 datorită personajului Dylan din „Beverly Hills 90210”, i-a avut alături până în ultima clipă pe copiii săi, Jack şi Sophie, pe logodnica sa, Wendy Madison Bauer, fosta soţie Rachel „Minnie” Sharp, pe mama sa, Ann Bennett, pe tatăl vitreg, Steve Bennett, dar şi pe fratele său, Tom Perry și pe sora lui, Amy Coder.

Jacques Chirac

Jacques Chirac, fostul președinte al Franței între anii 1995 și 2007, a încetat din viață la vârsta de 86 de ani. De-a lungul timpului, el a ocupat mai multe funcții publice, printre care premier al Franței, ministru de interne, ministru al agriculturii, secretar de stat, dar și primar al Parisului, din 1977 până în 1995, când a ajuns președinte. Înainte de acest moment, Jacques Chirac candidase în mai multe rânduri la președinție, însă fără succes.

Edith Gonzalez

Edith Gonzalez a murit în data de 13 iunie 2019, la vârsta de 54 de ani. După ce a fost diagnosticată în 2016 cu cancer ovarian în fază terminală, a luptat cu toată puterea să se vindece și în 2018 părea că a reușit, dar boala a revenit. Edith Gonzalez a fost una dintre cele mai cunoscute actrițe din telenovele, devenind celebră odată cu rolul din telenovela Inimă Sălbatică. Era căsătorită din 2010 cu Lorenzo Lazo Margáin și era mama unei fete, pe nume Constanza, născută în 2004.

Robert Forster

Robert Forster, cunoscut din producții precum „Jackie Brown” sau din seriale ca „Twin Peaks” sau „Breaking Bad”, a încetat din viață pe 11 octombrie, chiar în ziua în care a fost lansat cel ami recent film al său. A decedat la vârsta de 78 de ani, la domiciliul său din Los Angeles, în urma unui cancer cerebral. Robert Forster era cunoscut la Hollywood pentru rolurile secundare interpretate în anii 1960. Acesta a fost nominalizat la Oscar pentru rolul Max Cherry din pelicula „Jackie Brown” din 1977, regizată de Quentin Tarantino.

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter