Metoda care regenerează întreg sistemul imunitar în doar trei zile

De Unica.ro, pe Ultimul update Vineri, 25 septembrie 2020, 18:28
Sistemul imunitar este pilonul sănătății noastre, cel care nu lasă bolile să ne macine organismul. Nu întotdeauna funcționează corect, iar cercetătorii au găsit o metodă de regenerare rapidă.

Trei zile ar fi de ajuns pentru ca sistemul nostru imunitar să se regenereze complet și să fie capabil să țină infecțiile la distanță, arată un studiu efectuat de oamenii de știință de la Universitatea din California de Sud, potrivit doctorulzilei.ro.

Cum se regenerează sistemul imunitar în 72 de ore

Pentru asta este necesar să ținem trei zile de post negru, spun cercetătorii. Studiul făcut de ei a durat șase luni și au fost implicați atât oamenii, cât și șoarecii de laborator.

Unul dintre principalele efecte, observate în ambele cazuri, a fost scăderea celulelor albe, denumite și leucocite, care au un rol important în buna funcționare a sistemului nostru de apărare. Aflate în sistemul limfatic și în țesuturi, acestea protejează împotriva infecțiilor și, de asemenea, în combaterea alergiilor si protecția împotriva cancerului.

La șoareci, în perioada de post negru, celulele albe se regenerau rapid și astfel se producea o înnoire a sistemului imunitar.

”Postul dă undă verde celulelor stem să se înmulțească și să reclădească întregul sistem imunitar” a explicat Valter Longo, gerontolog și profesor de științe la Universitatea din California de Sud.

Un alt efect al postului negru descoperit de cercetători este și scăderea hormonilor IGF-1, asociați cu procesul de îmbătrânire, progresie tumorală și risc de cancer.

Din testele făcute pe pacienții cu cancer, s-a constatat că acești au fost mult mai protejați împotriva toxicității chimioterapiei.

”Chimioterapia salvează vieți, dar vine cu zdruncinări serioase ale sistemului imunitar, iar studiul arată că efectele chimioterapiei pot fi tolerate mai ușor de pacienții oncologici care țin post intermitent”, a precizat Tanya Dorff, profesor la universitatea californiană USC.

Sigur, în astfel de cazuri, decizia de a ține post negru timp de 72 de ore, trebuie discutată cu medicii, iar regimul urmat sub atenta lor supraveghere.

În cazul persoanelor sănătoase, o perioadă de post negru din când în când, are efecte benefice. De asemenea, iar putea ajuta și pe vârstnici.

Sursă foto: Shutterstock.com

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter